Dragă cititorule,

Sunt încântat să te am din nou, alături de mine la o nouă experiență ClassicalMindset!

Așa cum am promis, continuăm seria articolelor despre biasurile cognitive începută în articolul precedent. Acolo am explicat pe larg ce sunt aceste erori ale minții și de ce apar. Nu voi relua acea introducere aici, dar dacă nu ai citit-o încă, îți recomand să începi cu ea. 

Astăzi a venit rândul unuia dintre cele mai subtile și influente biasuri cognitive: biasul de confirmare. Este atât de bine ascuns încât, atunci când acționează, avem impresia că vedem realitatea exact așa cum este. În realitate, de multe ori vedem doar partea care se potrivește cu ceea ce credem deja. Tocmai de aceea este atât de greu de observat. 

Înainte însă de a intra în subiect, vreau să revin pentru câteva minute la cele două sisteme de gândire descrise de Daniel Kahneman, pentru că ele ne vor ajuta să înțelegem mai bine mecanismul acestui bias. 

Așa cum am mai spus, Sistemul 1 este cel automat. Îi plac scurtăturile, etichetările și concluziile rapide, pentru că scopul lui este să economisească energie. Sistemul 2 în schimb, intră în joc atunci când alegem să analizăm, să punem întrebări și când explorăm lucrurile în profunzime. 

Iată câteva exemple.

• Eticheta talentului. Creierului îi este mult mai ușor să spună despre cineva că este „talentat” decât să accepte că în spatele performanței există ani de muncă, disciplină și mii de ore de studiu. Problema este că această etichetă îi limitează pe amândoi: pe cel considerat talentat, care ajunge să evite situațiile în care ar putea părea stângaci, și pe cel considerat netalentat, care nici nu mai încearcă pentru că pornește deja convins că nu are nicio șansă.
• Studiul unei partituri. Dacă Sistemul 1 conduce procesul, vom fi tentați să citim superficial și să tragem concluzii rapide. Activarea Sistemului 2 înseamnă să disecăm partitura, să observăm detaliile și să cercetăm fiecare element important.
• Controlul emoțiilor. Am auzit de multe ori afirmația: „Nu ai nevoie să înveți despre emoțiile de scenă. Mergi, cântă și obișnuiește-te.” Este o concluzie rapidă. Sistemul 2 ne invită să cercetăm fenomenul, să înțelegem mecanismele psihologice implicate și să învățăm strategii prin care putem gestiona aceste emoții.

Cred că aceste exemple sunt suficiente pentru a ilustra cât de important este să observăm când fiecare dintre cele două sisteme preia controlul. 

Kahneman are în cartea sa o poveste care mi-a rămas foarte bine întipărită în memorie. 

Un instructor de piloți îi spune lui Kahneman ceva de genul: „Am observat de-a lungul carierei că atunci când laud un elev după un zbor foarte bun, la următorul zbor se descurcă mai prost. Dar când îl critic aspru după un zbor slab, de obicei performanța lui se îmbunătățește. Așa că lauda nu funcționează, dar critica da.”

La prima vedere, pare o concluzie logică, însă Kahneman explică faptul că observația este reală, dar explicația este greșită.

Ce se întâmplă de fapt?

Performanța pilotului este influențată de două lucruri:

• nivelul lui real de abilitate;
• factori aleatori (oboseală, concentrare, condiții, etc.).

Dacă un pilot are un zbor excepțional de bun, este foarte probabil ca acel rezultat să fi fost susținut și de factori favorabili. La următorul zbor, acei factori favorabili nu vor mai fi toți prezenți, iar performanța va reveni mai aproape de nivelul lui obișnuit. În felul acesta pare că lauda a făcut rău, dar nu ea este cauza.

La fel, dacă un pilot are un zbor foarte slab, probabil că au existat și factori nefavorabili. La următorul zbor, aceștia sunt mai puțin probabil să se repete, iar performanța va reveni spre nivelul normal. Pare că, în acest caz critica a avut efect, dar îmbunătățirea s-ar fi produs oricum.

Hai să observăm însă ce se întâmplă mai departe.

În momentul în care instructorul ajunge la concluzia că „critica funcționează”, apare riscul unei alte capcane. De acum înainte va începe să observe mai ales situațiile care îi confirmă această concluzie și le va ignora, fără să-și dea seama, pe cele care o contrazic.

Și aici intrăm deja pe teritoriul biasului de confirmare.

Biasul de confirmare este tendința naturală a minții de a căuta, interpreta și reține informațiile care confirmă ceea ce credem deja, ignorând sau minimalizând dovezile care ne contrazic.

Pe scurt, nu căutăm întotdeauna adevărul. Căutăm dovezi care să confirme ceea ce credem deja.

Cu alte cuvinte, nu vedem realitatea exact așa cum este, ci prin filtrul convingerilor noastre.

Hai să vedem câteva exemple.

• Feedback după un concert. Dacă ești obișnuit să fii foarte critic cu tine, vei observa imediat fiecare mică greșeală și le vei ignora pe toate celelalte lucruri care au mers bine. Dacă cineva îți spune zece lucruri frumoase și o singură critică, cel mai probabil vei pleca acasă gândindu-te doar la acea critică.
• Relația cu profesorul. Dacă ești convins că profesorul nu te apreciază, aproape orice observație făcută de el va deveni încă o dovadă că ai avut dreptate, chiar și atunci când intenția lui este să te ajute.
• Felul în care privești lumea. Dacă pornești de la convingerea că lumea este un loc ostil, vei observa cu precădere exemple care confirmă această idee. Dacă, dimpotrivă, crezi că oamenii sunt în general bine intenționați, vei remarca mai ușor gesturile care susțin această perspectivă.
• Politica. De multe ori urmărim doar sursele care confirmă ceea ce credem deja și evităm opiniile diferite.
• Cumpărăturile. Dacă ți s-a pus pata pe un produs, vei căuta recenziile pozitive și vei găsi explicații pentru cele negative.
• Figurile de autoritate. Dacă admiri foarte mult o persoană, vei avea tendința să treci mai ușor peste afirmațiile discutabile și să reții mai ales lucrurile care îți confirmă imaginea pozitivă despre ea.

Din păcate, acest bias este prezent aproape peste tot în viața noastră și, tocmai pentru că lucrează atât de discret, este uneori foarte greu de identificat.

Și totuși, cum îl combatem?

Primul lucru pe care poți să-l faci este să schimbi întrebarea din: „cum pot demonstra că am dreptate?” în: „ce dovezi m-ar convinge că mă înșel?”

Sau, uite alte strategii pentru tine:

• caută intenționat argumentele cele mai puternice împotriva poziției tale
• întreabă persoane care nu sunt de acord cu tine și ascultă-le înainte de a răspunde
• separă observațiile („Ce s-a întâmplat?”) de interpretări („Ce cred că înseamnă?”)
• obișnuiește-te să formulezi concluzii provizorii („Pe baza informațiilor de acum, cred că…”), nu certitudini absolute

Câteodată, pentru a ajunge mai aproape de adevăr, e nevoie să încerci nu să-ți demonstrezi că ai dreptate, ci că te-ai putea înșela. Biasul de confirmare ne împiedică tocmai să ne adresăm întrebările potrivite, cele care ne-ar putea arăta că există și o altă perspectivă. Din păcate mintea noastră nu caută neapărat adevărul, ci mai degrabă o formă de coerență cu ceea ce crede deja.

Acesta este probabil motivul pentru care biasul de confirmare este considerat unul dintre cele mai influente și studiate biasuri cognitive. El stă la baza multor erori de judecată și le poate întări în timp, transformând convingerile inițiale în certitudini din ce în ce mai greu de schimbat.

Cred că identificarea acestei erori și învățarea modului în care o putem ține sub control ne ajută enorm pe noi, muzicienii. Ne ajută să ne recâștigăm încrederea pe care de multe ori, am investit-o în ceilalți. Să începem să ne vedem și pe noi la fel de valoroși ca oamenii pe care îi punem deseori, pe piedestal. Și odată cu asta, să crească și încrederea în propriile noastre capacități.

Și mai este un lucru pe care îl putem face.

Putem deveni conștienți de existența acestui bias și îl putem împiedica să lucreze împotriva noastră. De exemplu, dacă observ că am tendința să văd doar greșelile dintr-un concert, pot să mă întreb intenționat: „Ce am făcut bine și nu observ acum?” Sau dacă tind să văd doar partea întunecată a lucrurilor, pot să caut în mod conștient și dovezile care îmi arată că există și bine, progres sau oportunități. Nu înseamnă că ignor realitatea, ci că încerc să văd întreaga imagine, nu doar partea pe care mintea mea o selectează automat.

Așadar, scopul acestei serii nu este doar să descoperim biasurile cognitive și să încercăm să le eliminăm din viața noastră. Cred că este mult mai important să le conștientizăm, să înțelegem cum funcționează și să învățăm să nu le lăsăm să ne conducă fără să ne dăm seama.

În momentul în care reușim să observăm aceste automatisme ale minții, avem șansa să luăm decizii mai bune, să învățăm mai eficient și, în cele din urmă, să schimbăm rezultatele pe care le obținem atât în profesie, cât și în viața personală.

Acum, până la următorul articol, îți propun un exercițiu. Observă un moment în care ești foarte convins că ai dreptate. Apoi oprește-te pentru câteva secunde și întreabă-te:

„Ce dovezi m-ar putea convinge că mă înșel?”

Și aici nu vreau să-ți demonstrezi că ai greșit, doar să te asiguri că vezi întreaga imagine și nu doar partea care îți confirmă convingerile.

Săptămână frumoasă,

Aurelian