Dragă cititorule,

Mă bucur să te regăsesc la o nouă experiență ClassicalMindset!

Încă de pe vremea studenției mi s-a întâmplat de multe ori să trăiesc stări complet opuse după finalizarea unei ore de curs sau a unui masterclass. Nu știu dacă ai avut și tu aceleași senzații, însă pentru mine erau extrem de puternice și cât se poate de evidente. Erau momente în care ieșeam din sală și îmi venea, la propriu, să mănânc clarinetul, să merg să studiez în continuare, să descopăr mai în profunzime ceea ce explorasem la curs. Și erau momentele celelalte, când simțeam exact contrariul. Îmi venea să arunc instrumentul, să nu mai fac niciodată muzică. Eram plin de furie, de mânie pe mine, pe profesori, pe sistem, pe tot ce-mi stătea la îndemână pentru a da vina pe starea mea oribilă.

Și doar acum, când mă întorc cu gândul la acele momente, îmi dau seama că, dincolo de provocările emoționale, ele se datorau în special atât modului inadecvat în care unii mentori își exprimau criticile, cât și felului în care eu primeam feedbackul lor.

Am observat că, și astăzi, feedbackul rămâne un obstacol atât pentru mentori, cât și pentru ucenici. Iar pentru că, în diferite ipostaze ale vieții mele, am fost în papucii amândurora, am decis să ne oprim asupra acestui subiect în newsletter-ul de față.

Ce este feedbackul?

Feedbackul este de fapt o informație, transmisă unei persoane, legată de modul prin care o acțiune, un comportament sau o performanță a fost realizată, cu scopul de a corecta, îmbunătăți sau de a consolida. Cu alte cuvinte este un răspuns, o reacție, voluntară sau câteodată poate chiar involuntară la experiența unei alte persoane. 

Ca să restrângem aria de explorare, vreau să ne rezumăm la ceea ce înseamnă feedbackul în mediul artistic, în relația mentor-ucenic. Și spun mentor-ucenic pentru că această relație poate exista și în afara simbiozei profesor-elev/student. Poate apărea între dirijor și orchestrant, între instrumentist și compozitor (sau invers), între public și artist, în fine, ai înțeles ideea: între o persoană cu mai multă experiență și un începător.

Poate te întrebi la ce este bun feedbackul. El ne oferă o radiografie concretă a nivelului abilității pe care ucenicul dorește să o dezvolte și accelerează procesul de învățare prin recomandările maestrului, formulate în baza experienței acumulate în dezvoltarea aceleiași abilități.

Tipuri de feedback

În cartea sa „Ultraînvățarea”, o carte pe care o recomand cu încredere, Scott Young vorbește despre cele trei tipuri de feedback existente:

1. Feedback de rezultat (Outcome Feedback)

• Îți arată cum te-ai descurcat, dar fără detalii.
  
• Exemple: nota de la un examen, rezultatul unei audiții, sau pur și simplu: ai cântat bine sau prost 🙂
  

2. Feedback informațional (Informational Feedback)

• Îți spune ce ai greșit sau ce parte nu funcționează. Însă nu îți spune cum să corectezi, doar unde e problema.
  
• Exemplu: profesorul îți spune că ai greșit o notă în pasajul X sau că intonația a fost instabilă la notele de la începutul părții a doua.

3. Feedback de corectare (Corrective Feedback)

• Acest tip de feedback îți spune exact ce să schimbi și cum să îmbunătățești și este cel mai valoros pentru progres rapid.
  
• Exemplu: ți se explică ce să faci în pași concreți pentru a remedia intonația instabilă la notele de la începutul părții a doua. 

Cum să oferim feedback?

Acum că am înțeles tipurile de feedback, hai să vedem cum să oferim un feedback cu adevărat constructiv, din perspectiva mentorului (acestea sunt recomandările mele personale):

• În primul rând, pentru ca ucenicul să fie dispus să accepte recomandările, este nevoie să stabilești o conexiune umană reală cu cel din fața ta.
• Ai nevoie de abilități de comunicare bine dezvoltate, pentru a combina diplomația cu asertivitatea.
• Întotdeauna, dar întotdeauna, pornește cu lucrurile bune. Aici poate intra și celebrul „feedback-sandviș”: o observație bună, una mai puțin bună, apoi din nou una bună… și tot așa.
• Pentru ca o recomandare să-și găsească cu adevărat locul în conștiința ucenicului, maestrul trebuie să fie un fin observator al stării emoționale a celui căruia i se adresează. Cu alte cuvinte, ai nevoie de capacitatea de a citi harta emoțională a celui din fața ta. Volatilitatea emoțională este o realitate umană, iar din acest motiv gradul de asertivitate trebuie adaptat în funcție de cât poate primi ucenicul în acel moment.
• Începe întotdeauna cu feedbackul pe care ucenicul îl oferă despre propria lui interpretare. În felul acesta îi antrenezi, fără ca el să-și dea seama, capacitatea de autoreflecție și de autoevaluare a propriei performanțe.
• Concentrează-te mai întâi pe dimensiunea informațională, apoi pe cea corectivă. Mai întâi arată unde se află obstacolul, abia apoi discutați despre cum poate fi depășit.
• Prin întrebări atent direcționate, fă-l pe ucenic să-și găsească singur răspunsurile. Astfel îi crești încrederea, curajul, stimulezi gândirea liberă și independența. Este important ca ucenicul să nu devină dependent de aprobarea maestrului.
• Fii specific, nu vag. Feedbackul general („nu e bine”, „mai lucrează”) nu ajută. În schimb, observațiile precise scot la iveală exact zona care are nevoie de îmbunătățiri. Poți porni de la ceva general și apoi să aprofundezi detaliile: „Mi-a plăcut cum ai articulat în prima parte și, totodată, pentru ca muzica să capete și mai mult din caracterul ei energic, avem nevoie de o articulație mult mai scurtă la măsura 116.”
• Limitează cantitatea de informație pentru a evita suprasolicitarea. Folosește doar acele detalii care au potențialul de a aduce cele mai rapide și intense progrese.
• Încurajează experimentarea, nu perfecționismul prematur. În acest fel, accentul rămâne pe proces, nu pe rezultat.
• Evidențiază progresul, oricât de mic ar fi. Creierul învață mai repede atunci când simte direcția în care se mișcă.
• Pentru că, în esență, feedbackul presupune implementarea unei schimbări, iar rezistența la schimbare este mare în fiecare dintre noi, o ultimă abilitate esențială pentru un maestru este aceea de a dezactiva această rezistență într-un mod subtil, astfel încât ucenicul să fie cu adevărat convins să facă ajustările sugerate.

Cum să primim feedback?

Iar acum, câteva recomandări, tot personale, privite din papucii ucenicului, despre cum să primim un feedback:

• Antrenează curiozitatea și mintea de copil atunci când primești o recomandare.
• Pornește întotdeauna de la premisa că nu știi și că vrei să descoperi, să afli, să înțelegi cât mai multe.
• Nu trebuie să preiei absolut tot ceea ce spune maestrul, însă ai datoria să testezi, să aplici, să vezi dacă funcționează și abia apoi să tragi concluzia dacă ți se potrivește sau nu.
• La fel ca în cazul maestrului, și ucenicul are datoria de a se conecta cu cel care îi oferă evaluarea.
• Acultă fără să îl întrerupi pe cel din fața ta.
• Adresează întotdeauna întrebări de clarificare, atunci când ai posibilitatea. Cu cât mai multe întrebări, cu atât mai multă claritate vei câștiga.
• Nu contează dacă întrebările ți se par stupide, adresează-le oricum. Din ele vei învăța cel mai mult.
• Evită justificările. Ele sunt doar mecanisme de apărare. Cu cât lași maestrul să vadă mai limpede nivelul tău real, cu atât mai bine pentru tine. Să dai vina pe ancie, pe o zi proastă sau pe orice alt pretext care te face să pari „mai bun” în ochii lui nu este o strategie de învățare productivă.
• Aplică feedbackul în practică cât mai repede posibil. Astfel informațiile trec în zona de acțiune, nu rămân doar la nivel de cogniție.
• Testează și feedbackul individual. Ascultă un video cu tine și întreabă-te ce ai putea îmbunătăți. Nu există profesor mai bun pe lumea asta decât propria persoană. E nevoie doar de o fărâmă de curaj ca să te privești și să fii obiectiv în ceea ce poate fi ajustat.
• Și ultima recomandare: nu lua lucrurile personal. 

Aici vreau să dezvolt puțin, pentru că foarte multă lume spune asta fără a oferi și o justificare.

În momentul în care suntem pe scenă se activează (sau ar trebui să se activeze) identitatea de artist. Asta înseamnă că, în acel moment, tu ești clarinetistul, tu ești muzica. Fără o imersiune completă, care se proiectează și la nivel identitar, nu ești convingător în fața publicului și nu ești congruent cu mesajul pe care vrei să-l transmiți.

Provocarea apare în momentul în care ieșim de pe scenă. Nu ne dezbrăcăm automat de identitatea de artist, în cazul meu, de cea de clarinetist. Continuăm să purtăm această armură și în afara scenei. Iar atunci fiecare încurajare se simte ca o supernovă care ne umflă încrederea în sine, în timp ce fiecare critică lovește ca un cuțit în inimă.

De ce se întâmplă asta? Pentru că feedbackul îl primim la nivel identitar.

Soluția? Simplă, cel puțin în teorie. Este nevoie să ne desprindem de identitate în momentul în care nu mai suntem pe scenă și să primim feedbackul la nivelul abilității, nu al identității. Cu alte cuvinte, feedbackul nu este despre cine ești, ci despre ce ai făcut într-un anumit context. Această despărțire între identitate și acțiune (respectiv abilitate) este fundamentală atât pentru progres, cât și pentru sănătatea noastră mentală pe termen lung.

Concluzie

Fie că îl primești sau îl oferi, feedbackul implică emoție, iar responsabilitatea gestionării acestor emoții îi revine fiecăruia dintre noi. Desigur, maestrul este primul care deține cheia, însă asta nu înseamnă că poate controla complet ceea ce simte un ucenic.

Din experiența mea de până acum, cred că este nevoie de o echilibrare a forțelor: mentorii să se educe în zona comunicării eficiente, iar ucenicii să își crească treptat reziliența la critică. Doar că, atunci când conjunctura feedbackului facilitează apariția conflictului, reprezintă în fond, niște simptome emoționale ale egoului. Iar acolo unde există ego, există și rană, și suferință emoțională. Pentru acestea, leacul nu mai stă în puterea mentorului și nici a ucenicului, ci într-un demers de autocunoaștere, explorare și vindecare psiho-emoțională.

Tu ce părere ai? Cum oferi și cum primești feedback? Scrie-mi un exemplu recent în care ai primit feedback și cum ai gestionat situația.

În încheiere, vreau să mai subliniez încă o dată importanța feedbackului. Indiferent dacă ne place sau nu, el rămâne cea mai directă cale de a învăța rapid și de a dezvolta o abilitate.

Duminică plăcută,
Aurelian