Dragă cititorule,

Mă bucur să fim din nou împreună la o nouă experiență ClassicalMindset.

Probabil că titlul ți-a stârnit curiozitatea și inevitabil, simți nevoia unei clarificări legate de direcția acestui articol. Așa cum poate ai intuit deja, ceea ce urmează este diferit de ceea ce ți-am oferit până acum. Este un text pe care, în primul rând, l-am scris pentru mine. O să vezi că este foarte intim, cu multă esență și vulnerabilitate. Nu mi-a fost ușor să îl public însă am decis că este parte din felul autentic în care aleg să mă exprim, și astfel îl împărtășesc aici cu tine. 

A fost ziua mea acum câteva zile. Nu mă feresc să spun că am împlinit 41 de ani pentru că, din multe puncte de vedere, mă simt mai în putere și cu mai multă energie decât la 20. Chiar mă simt tânăr. Iar la această nouă bornă, simt nevoia să aștern câteva gânduri sub forma unei scrisori, către două dintre versiunile mele: Aurelian din trecut și Aurelian din viitor, privite din locul în care mă aflu acum.

Sunt reflecții personale, dar am convingerea că te vei regăsi în multe dintre ele, fie în cele care privesc înapoi, sau poate în cele care se uită înainte. Așa că te invit să pășim împreună în această lume ușor neobișnuită a… scrisorilor.

„Dragă Aurelian,

Dacă aceste rânduri au ajuns la tine, înseamnă că mica mea călătorie în timp și-a atins scopul și că acum privești spre gândurile unei posibile versiuni ale tale din viitor, una care a trecut deja prin ceea ce tu trăiești acum, la 20 de ani. Nu sunt aici ca să te schimb, ci doar ca să te însoțesc în drumul devenirii tale.

Iar dacă ai vreo urmă de îndoială, lasă-mă să-ți arăt că te cunosc… îți pot descrie exact cum te simți 🙂

Știu cât de mult iubești muzica și cât de mult îți dorești să devii un profesionist desăvârșit și că faci tot ce ține de tine pentru asta. Totuși, există ceva care îți stă în cale: gândurile pe care le nutrești.

De fiecare dată când asculți un instrumentist care cântă impecabil, se strecoară comparația, iar odată cu ea apare îndoiala, gândul că poate tu nu vei ajunge niciodată acolo. Din acest punct, frustrarea prinde contur și ajungi să te identifici aproape complet cu senzația de neputință în fața actului de a crea. Dar aceste gânduri nu sunt dușmanul tău. Adevăratul obstacol constă în semnificația pe care o dai și în felul în care le accepți și le crezi ca fiind adevăruri absolute. Citește cartea Războiul artei a lui Steven Pressfield. O să vezi că e natural ceea ce ți se întâmplă. 

Știu că simți lipsa unui mentor, cineva care să-ți spună că tot ceea ce faci nu este lipsit de sens, că efortul tău nu se risipește și că, la un moment dat, își va găsi împlinirea în viața asta. Tocmai de aceea sunt aici, acum, lângă tine. 

Chiar dacă nu m-am bazat niciodată prea mult pe zodii, ești fără îndoială, un berbec autentic: cu o perseverență care uneori se transformă în încăpățânare, cu mult foc interior, cu tendința de a acționa din impuls. Iar în toți acești ani am înțeles ceva important despre tine: ai venit aici ca să înveți lecția răbdării. Ai senzația că trebuie să ajungi undeva cât mai repede, că există un ritm corect pe care ar trebui să-l urmezi, că totul trebuie să se întâmple acum. Îți imaginezi că sămânța pe care o uzi astăzi ar trebui să dea roade chiar mâine.

Însă lucrurile nu funcționează așa în acest univers. Există doar ritmul tău, și dacă înveți să-l respecți, vei ajunge mai departe decât îți imaginezi acum. Fiecare sămânță pe care o uzi zi de zi are nevoie de timp ca să crească și să se dezvolte.

Mai știu și că îți este frică. Dar ea nu apare doar în formele cu care te-ai obișnuit: crampe în stomac, picioare care tremură, inima bătând cu putere sau impulsul de a fugi cât mai departe de ceea ce nu vrei să înfrunți. De cele mai multe ori, se strecoară pe nesimțite deghizată în amânare, perfecțiune dusă la extrem, în acel „nu sunt încă pregătit”, în atașamentul față de o identitate falsă („eu nu sunt genul care face asta”), în senzația că nu meriți suficient sau în tendința de a-ți ascunde capul în nisip, sperând că realitatea se va schimba de la sine.

Toate aceste semnale, pe care le-ai interpretat de atâtea ori ca fiind semne că ar trebui să te oprești sau să faci lucrurile doar pe jumătate, sunt de fapt, indicii că aceea este direcția în care ai nevoie să mergi. Și ai făcut-o de multe ori, altfel n-aș fi devenit omul care sunt astăzi și îți mulțumesc pentru asta. Doar îți spun, să nu te mai îndoiești de tine atunci când simți că frica te cuprinde. E doar un semn că ești pe drumul cel bun. 

Știu cât de greu îți este să separi cine ești de ceea ce faci; pentru tine, performanța înseamnă totul. Dar vreau să înveți să nu mai confunzi valoarea cu performanța. Vor fi zile în care simți că stagnezi, ba mai mult, că regresezi, sunt momente în care te gândești să renunți. Nu o face. Fiecare pas contează, nu doar cel final, care te-a dus la destinație. 

Înțeleg că simți nevoia să demonstrezi pentru că așa ți-a fost condiționată iubirea doar că, crede-mă, nu ai nevoie de asta. Ai nevoie doar să te uiți în interiorul tău și acolo vei găsi tot ceea ce ai nevoie. Străduiește-te mai degrabă să te înțelegi pe tine. Lumea nu are nevoie de încă un om care pare sigur pe el, ci de unul care construiește în liniște, o fundație solidă. 

Iar de fiecare dată când te simți copleșit sau lipsit de putere, întoarce-te la aceste cuvinte. Vor fi acolo să-ți dea energia de a merge mai departe în aventura aceasta minunată pe care ai început-o.

Cu drag, 

Aurelian (din viitor)”

Iar acum, câteva gânduri pentru cel din viitor.

„Dragă Aurelian,

Nu știu unde te afli acum.

Nu știu dacă ai ajuns acolo unde visam sau dacă viața te-a purtat într-o direcție pe care nu aveam cum să o anticipăm. Nu știu dacă te simți împlinit sau dacă încă ești în căutare, dar sper că nu ai uitat niciodată de ce ai început.

Îmi doresc din toată inima să nu regreți nimic din ceea ce ai făcut. Fiecare alegere a venit la pachet cu câștiguri și pierderi, iar orice alt drum ai fi ales ar fi purtat aceeași structură. Și vreau să știi asta: în contextul fiecărui moment, ai luat de fiecare dată cea mai bună decizie posibilă pentru tine.

Îmi amintesc ce ne-a scris doamna dirigintă în albumul de final de clasa a XII-a. Îmi place să cred că e mai degrabă o metaforă. Știi foarte bine cum mă raportez eu la ideea de talent :))

Ne-a scris atunci:
„Talentul tău este aur. Nu-l da pe arginți, căci el niciodată nu se va mai schimba înapoi în aur.”

În același spirit, vreau să continui cu un gând: sper că nu ai schimbat curiozitatea pe certitudine. Curiozitatea a fost cea care ne-a împins de fiecare dată să ieșim din confort, să explorăm situații și trăiri care, altfel, ar fi dus la o viață sterilă, lipsită de înțeles și de adâncime.

Dacă ai ajuns acolo unde ți-ai propus, înseamnă că, inevitabil, ceva s-a schimbat pe parcurs. Și poate că nici nu ar trebui să existe ideea de „a ajunge”, ci mai degrabă de a te bucura de ceea ce faci, de ceea ce dăruiești și de ceea ce primești în schimb. Finalul, atunci când este privit ca o destinație absolută, poate aduce cu el aroganță, infatuare, autosuficiență sau chiar indiferență. Dar viața nu pare să funcționeze în acești termeni. Întotdeauna rămâne ceva de descoperit, ceva de trăit, nu cred că există un punct terminus.

Eu, cel din prezent, mă străduiesc să te onorez prin tot ceea ce fac acum, chiar și prin acțiunile inconfortabile pe care le aleg. Sper ca tu, cel din viitor, să fi păstrat vie această direcție și să fi cultivat mai multă recunoștință față de drumul care te-a adus aici… și, poate, să-mi mulțumești 🙂

Cu drag, 

Aurelian (din trecut)”

Acum, revenind la prezentul nostru (al meu și al tău, cititorule), mă așez din nou în punctul cel mai important al vieții noastre: prezentul, pentru că doar aici trăim cu adevărat. Viața nu se construiește din ceea ce ai fost sau din ceea ce vei deveni, ci din ceea ce alegi să faci la intersecția acestor două direcții.

Iar în acest punct de întâlnire nu mai contează meritele, acțiunile, povestea sau iluzia lumii exterioare, ci doar un simplu: „exist”. 

Sper că ți-a fost util acest articol. Și am o recomandare pentru tine: deschide un fișier pe laptopul tău și scrie, la rândul tău, o scrisoare către versiunea ta din trecut și către cea din viitor.

Crede-mă, este un exercițiu foarte profund de introspecție și cunoaștere, care o să te ajute să te înțelegi mai bine și să te poziționezi cu o conștiință mult mai lucidă și echilibrată în prezentul tău actual.

Duminică plăcută,

Aurelian (cel din prezent)