Dragă cititorule,

Mă bucur să te regăsesc la o nouă experiență ClassicalMindset.

Așa cum bine știi sunt și profesor de muzică de cameră la Academia de Muzică din Cluj. Mă străduiesc să fiu pentru studenții mei profesorul pe care mi-aș fi dorit să îl am și eu în timpul facultății. Câteodată îmi iese, alteori mai puțin. Important este că îmi dau tot interesul ca ei să aibă parte de o educație holistică, care să surprindă cât mai multe aspecte din viața muzicianului de zi cu zi, cea reală, de la firul ierbii, nu cea strict academică. 

Nu vreau să intru în detalii despre abordarea mea ca profesor la catedră ci vreau să punctez un aspect care are relevanță în contextul acestui articol. O dată pe săptămână sau la două săptămâni, din interacțiunea cu ei mi se revelează un subiect despre care vorbim la orele de curs. În săptămânile trecute mi-a atras atenția tema autoevaluării iar concluziile la care am ajuns vreau să ți le împărtășesc și ție aici, în acest articol.

Nu-mi place cum sună „autoevaluare” așa că voi folosi în continuare omologul: „reflecții personale”.

Dacă acum 20-30 de ani informația era putere, acum nu mai este chiar așa. Avem informații la un click distanță, legat de orice domeniu din viața noastră însă, ele sunt, în mare parte, generale. E bine să existe, doar că bazându-te exclusiv pe ele, nu ajungi la performanță. Ai nevoie de „acele” informații care sunt potrivite pentru tine, personalizate în funcție de trecutul tău, de corpul tău, de felul în care rezonezi emoțional, și lista ar putea continua. 

Uite un exemplu, ca să fie mai ușor de înțeles. 

Dacă vreau să învăț să cânt la fagot pot pur și simplu să deschid internetul, să adresez câteva întrebări și să aflu generalități despre cântatul la fagot. Poziții, ambușură, și multe lucruri legate de „cum să”. Însă doar un profesor aflat în fața mea poate să extragă din aceste generalități ceea ce mi se potrivește mie. Suntem diferiți din punct de vedere anatomic iar ceea ce spune teoria s-ar putea ca, în cazul cuiva, să se aplice exact contrariul (legat de ambușură de exemplu). În fine, ai înțeles ideea. De aceea eu cred că vor trece mulți ani până când un profesor de instrument va putea cu adevărat să fie înlocuit. 

Și aici ajung de fapt, la subiectul propriu-zis al articolului. Pentru că, de la un moment dat, devii cel mai bun profesor al tău dacă începi să practici reflecția personală. 

De cele mai multe ori știm care ne sunt punctele slabe. Uneori știm chiar și cum să le depășim doar că ne lipsește încrederea în noi înșine că avem dreptate în ceea ce gândim. De aceea avem nevoie de o altă persoană, pe care o investim cu autoritate, pentru că e de renume mondial, cu premii câștigate, etc., care să ne confirme, ceea ce în adâncul nostru, știam deja. De aceea un profesor este, de fapt, o oglindă a performanței tale. Doar că acea oglindă putem să o construim și noi pentru noi înșine: să devenim propria noastră oglindă. Însă cel mai greu lucru este să ai curajul să o privești. 

Hai să mergem către lucruri mai practice, și anume cum să-mi construiesc acea oglindă, cum să devin propriul meu profesor? Atenție, această practică nu înlocuiește expertiza unui profesor experimentat ci doar îți lărgește tolba cu unelte, ajutându-te să-ți accelerezi evoluția artistică. De multe ori un ochi din exterior poate să observe acele „puncte moarte” pe care tu nu capacitatea să le vezi sau să le înțelegi la nivelul la care te afli în prezent.

Cum să practic reflecția personală? 

• Mare atenție la dialogul interior, la felul în care vorbești cu tine când pornesc criticile. Fă-o cu blândețe și lasă mereu loc pentru posibilitatea de îmbunătățire.

• Evită generalizările. Când spui: „am cântat fals” faci o generalizare care te duce rapid către identitate, la concluzia că eu cânt fals tot timpul. Ceea ce este … fals :))) Pentru că, în realitate, ai cântat fals doar în anumite locuri. Fii întotdeauna specific și evită generalizarea.

• Ia-ți inima în dinți și urmărește înregistrarea video de la repetiție sau de la recital. Vei observa că multe din lucrurile pe care tu crezi că le faci nu sunt, de fapt, vizibile și în exterior. 

• Exersează introspecția. Monitorizează progresul printr-un jurnal de studiu.

• Identifică punctele slabe din abilitățile tale și creează un plan concret pentru a le rezolva.

• Asumă-ți complet responsabilitatea asupra performanței. Este mai greu de făcut, dar vine la pachet cu un cadou important: posibilitatea de a schimba ceva, de a face lucrurile diferit pe viitor.

• Adresează critica întotdeauna abilității, nu identității (am făcut asta nu este egal cu sunt asta).

• Contestă concluziile vehemente. Caută argumente care să susțină și contrariul a ceea ce crezi că este absolut definitiv și de necontestat.

• Evoluția ta este construită dintr-un cumul de momente artistice.

• Nu te lăsa definit de niciun moment fie el bun, fie mai puțin bun. Sunt doar zale care construiesc lanțul evoluției noastre artistice.

• Antrenează-ți mintea să observe deopotrivă punctele forte și punctele slabe.

• Dezvoltă entuziasm și bucurie față de proces și neutralitate față de rezultat (fie vorba între noi… cam facem invers).

• Și, ceva legat de zona emoțională, pentru că oamenii de scenă sunt supuși constant unor fluctuații emoționale puternice: nu căuta doar emoțiile care te fac să te simți bine ci devino din ce în ce mai bun în a simți orice emoție care vine către tine.

Reține: este foarte important ca să avem mentori care să ne inspire în drumul nostru artistic și în același timp, este la fel de important ca să reușim să ne fim mentori și nouă înșine. Pentru că nici o persoană din exteriorul tău nu te cunoaște atât de bine așa cum te cunoști tu. 

Aplică un singur pas din lista de mai sus și observă schimbarea care se produce în evoluția ta.

Dacă simți nevoia să-mi împărtășești din experiența ta legată de subiectul reflecției personale, sunt aici și îți răspund cu drag.

Duminică frumoasă,

Aurelian