ClassicalMindset

fuel your artistry, elevate your mind

Un plan mediocru e mai bun decât niciun plan

Dragă cititorule,

Zilele acestea trăiesc prima dintre experiențele pe care le voi avea în cadrul Festivalului Enescu. Este o adevărată sărbătoare a muzicii clasice și mă bucur enorm că un asemenea festin are loc la noi în țară.

Sunt împreună cu orchestra filarmonicii din Cluj, la București, unde interpretăm una dintre cele mai mari capodopere ale muzicii clasice: Missa Solemnis de Beethoven. Și, în ciuda agitației acestor zile, mă bucur să fiu din nou alături de tine la o nouă experiență ClassicalMindset! 🙂

Începuturi

Acum un an nu mi-aș fi imaginat că voi ajunge să scriu un newsletter dintr-o cameră de hotel. Deși ideea unui astfel de demers îmi era deja în gând, nu știam încă în ce formă se va contura.

Și totuși, iată-ne aici, la newsletter-ul cu numărul 29, după zece luni în care am scris cu regularitate. Iar această consecvență are mai multe rădăcini:

  • dorința de a contribui, atât cât îmi stă în putere, la transformarea modului în care gândim și simțim în legătură cu arta;
  • faptul că scrisul îmi aduce foarte multă claritate în gândire (voi dedica un articol separat importanței scrisului în viețile noastre);
  • disciplina construită pas cu pas, prin pași mici;
  • un plan care m-a ghidat prin jungla de gânduri și îndoieli.

Însă cea mai puternică motivație rămâne dorința de a schimba fundamental credințele care stau la baza conceptului de creativitate, în special așa cum s-au format ele la noi în țară. Mulți dintre voi mi-ați sugerat să transform acest proiect într-unul internațional și, da, poate că la un moment dat voi face și acest pas. Deocamdată însă, cred că tocmai în spațiul nostru autohton este cea mai mare nevoie de o astfel de schimbare de paradigmă în gândire.

Profesionalism – disciplină

Atâta timp cât continuăm să punem realizările pe seama talentului, a norocului, a inspirației divine, a haosului sau a imprevizibilității pe care obișnuim să le numim creativitate, rezultatele nu se vor schimba. Profesionalismul celor pe care îi admirăm (orchestre, soliști, dirijori, cântăreți, pictori, scriitori, compozitori) nu se sprijină pe aceste elemente. Desigur, ele pot influența parcursul, dar adevăratele rezultate nu sunt rodul lor, ci al disciplinei.

Dacă mă întrebi ce face diferența dintre noi și ceilalți?

Simplu: un plan!

Și nici nu trebuie să fie un plan perfect. Pentru că, în opinia mea, chiar și un plan mediocru este mai bun decât lipsa oricărui plan.

Mitul haosului artistic

Haosul artistului vine din credința că arta (și, implicit, creativitatea) se naște doar din spontaneitate, din izbucniri scurte, din a te lăsa purtat de val. Într-adevăr, există două tipare de oameni: 

  • proceduralii cei care obișnuiesc să urmeze o procedură.
  • creativii care tind să le ignore. 

Însă atenție: ei ignoră procedurile deja existente. Oamenii cu adevărat creativi își croiesc propriile proceduri, pe care apoi le urmează cu consecvență.

Din păcate, am observat că există o reticență foarte mare față de ideea de planificare. 

Ce este de fapt, un plan?

  • Un cadru structurat care organizează pașii necesari pentru a avansa într-un proces de învățare sau creație.
  • O hartă a acțiunilor, care arată ce trebuie făcut, în ce ordine și când.
  • Organizarea timpului și a resurselor pentru a obține progres constant și predictibil.
  • Un instrument de claritate, care reduce haosul și indecizia în activitatea de studiu.
  • O busolă, indicând direcția, chiar dacă pașii pot fi ajustați pe parcurs.
  • Un mecanism de ritm și consistență, prin care progresul devine predictibil și sustenabil.
  • Un mod de a monitoriza evoluția și de a ajusta strategiile.
  • Nu este obiectivul în sine, ci drumul prin care obiectivul devine realizabil.

Cum arată un plan de studiu?

Când le vorbesc elevilor sau studenților despre importanța unui plan de acțiune, fie pentru studiu, fie chiar și pentru interpretare, mă privesc cu ochii cât cepele 🙂 

Dar ce ar putea să însemne, de fapt, un plan de studiu pentru un instrumentist?

  • Îți rezervi 10–15 minute pentru a-ți stabili, pentru întreaga săptămână, direcția studiului. Ce vrei să obții în fiecare zi? Fii cât se poate de specific în legătură cu rezultatul! 
  • De exemplu: luni rezolv pasajul X, marți învăț pe de rost prima pagină din concert, miercuri mă concentrez pe articulația de la măsura 91 din partitura de muzică de cameră etc.
  • Eu, personal, aș face acest lucru într-un mod mult mai riguros: o săptămână întreagă aș dedica-o unei singure piese, pe lângă exercițiile care contribuie la evoluția mea pe termen lung.
  • La finalul fiecărei zile, nu ar strica câteva momente de reflecție în care să analizezi progresul: ce a mers bine și ce mai poate fi îmbunătățit.

Din nou, un plan solid legat de viziunea și interpretarea unei piese este esențial pentru a crește încrederea și a diminua incertitudinile care apar, de obicei, pe scenă. Să ai câțiva piloni importanți pe care să te sprijini în interpretare este extrem de important pentru claritatea mesajului pe care îl transmiți publicului.

Planul, un instrument universal

Planul este util și pentru:

  • Dirijor – creează coerență și stabilitate în timpul repetițiilor.
  • Compozitor și scriitor – reduce considerabil riscul apariției blocajelor, fie la început, fie pe parcursul actului creator. Mulți dintre noi ne împotmolim tocmai din lipsa unei busole pe care un plan bine definit o poate oferi.
  • Profesor – facilitează progresul rapid al ucenicului.

Nu am mai specificat, însă planul se aplică și în ariile noastre conexe: nutriție, organizarea timpului, finanțe, călătorii etc. 

Concluzie

Înțeleg că pentru unii poate părea contraintuitiv să „pierzi” timp pentru a formula un plan, însă tocmai aceasta este calea către o evoluție exponențială. Aici mă inspiră citatul din Arta Războiului a lui Sun Tzu: „Toate bătăliile sunt câștigate înainte de a fi purtate.”

Nu susțin nici cealaltă extremă, în care devii rigid și încorsetat într-un plan exagerat de detaliat. Planul nu este făcut pentru a fi respectat cu strictețe iar flexibilitatea și adaptabilitatea rămân, de asemenea, esențiale. Aud foarte des expresia: nu-mi mai fac niciun plan pentru că nu-mi iese așa cum vreau eu!  Însă nu acesta este scopul planului; el există pentru a oferi ghidaj și direcție. E ca atunci când pornești la drum într-un labirint întunecat iar planul reprezintă lumina frontală. Fără ea, înaintezi în beznă. 

Provocare pentru tine

Tu cum te raportezi la ideea de a avea întotdeauna un plan care să-ți ghideze parcursul artistic? Încearcă săptămâna care urmează: creează-ți un plan de studiu și observă dacă reușești să  obții mai rapid ceea ce îți dorești într-un timp mai scurt. Mă gândesc că, pe viitor, aș putea să creez un șablon online pe care să-l personalizezi cu elemente din studiul tău individual.

Dacă ar fi să rămâi cu un singur gând din newsletterul de astăzi, acesta ar fi:

Planificarea nu ucide creativitatea, ci o potențează.

Duminică frumoasă,

Aurelian

One response to “Un plan mediocru e mai bun decât niciun plan”

Leave a reply to futuristicmagazine052c75ccdb Cancel reply