Dragă cititorule,

Iată-ne din nou împreună la o nouă experiență ClassicalMindset!

Mi-am petrecut copilăria în decada anilor ’90, o perioadă extrem de dificilă pentru România postcomunistă. Nu în sensul în care am murit de foame, dar nici nu ne permiteam cine știe ce lux. În acest context, vacanțele la mare, la munte sau chiar taberele erau niște visuri îndepărtate. Trăind la țară, alături de bunicii mei, întotdeauna era ceva de făcut, iar singurele momente de repaus total erau duminicile și sărbătorile bisericești. Era literă de lege. Nu aveai voie să faci nimic, altfel „te pedepsea cel de sus”.

Am preluat acest stil de muncă până la epuizare, pe care l-am respirat toată copilăria. Era acolo și un fel de mândrie, dar și o mentalitate toxică, născută fără îndoială, din vremurile grele ale bunicilor, în care îți arătai valoarea doar dacă munceai pe rupte. De parcă valoarea ta umană era strâns legată de cât de mult munceai.

Ajungând astfel în anii de liceu, dincolo de clipele minunate petrecute alături de colegii mei și de zâmbetele necontenite, păstrez în minte imaginea adolescentului care își dădea și ultima suflare de energie pe terenul studiului (ca să-ți faci o idee: șase ore de studiu zilnic, plus cursuri, plus învățat, fără nicio sursă reală de relaxare). Țin minte un episod în care corpul a spus: „Nu!”. M-am trezit la 5:30 fără nicio vlagă, însă am ignorat semnalul pe care mi-l transmitea și, cu încăpățânare, mi-am continuat ritualul. La 6:30 eram în stația de autobuz, dar am simțit că nu mai pot continua și m-am întors acasă. Toată ziua am stat în pat. Mi-era rău fizic, dar nu puteam spune că eram răcit sau că aveam indigestie. Eram într-o stare de epuizare completă, din care se scursese și ultima picătură de combustibil interior pentru a mai face orice fel de acțiune.

Și totuși, se poate face ceva ca să nu ajungi în starea asta?

Da, există soluții și le voi împărtăși în continuare.

Așa că, rămâi cu mine. Poate că următoarele gânduri vor face diferența dintre a te prăbuși în iadul epuizării sau a gusta, în schimb, din bucuria unei călătorii autentice prin labirintul propriului drum artistic.

Ce este burnout-ul? 

Burnout-ul este o stare de epuizare fizică, emoțională și mentală, apărută ca urmare a expunerii la perioade îndelungate de stres intens, în special în contexte în care există presiune mare (sau autopresiune), responsabilități continue și lipsă de resurse de recuperare.

El poate fi profesional (de care vorbim acum), relațional sau emoțional.

Cum se manifestă?

Are un stil perfid de a se instala: pe nesimțite, fără să-ți dai seama. La început, apare ca o oboseală constantă, care nu dispare nici după o noapte bună de somn. Treptat, se cuibărește în tine o senzație de gol interior și o lipsă de entuziasm față de activitățile care odinioară îți aduceau bucurie. Începi să amâni constant ceea ce ai de făcut, iar atunci când muncești, depui mult efort fără să vezi un progres considerabil.

Cum să prevenim această stare și totuși să atingem rezultate remarcabile?

• Cunoașterea de sine

Din păcate, rezultatele noastre sunt adesea raportate la comparațiile pe care le facem cu predecesorii noștri din secolele trecute. Fie că vorbim despre un compozitor, un instrumentist, un pictor sau un scriitor, uităm că acești artiști au trăit vremuri complet diferite de cele în care trăim noi astăzi.

În trecut, atenția era concentrată pe un singur lucru. Acum, creierul nostru este bombardat constant cu informație și activități multiple, care îi solicită resursele și îi consumă energia mult mai rapid decât odinioară. Decizii, alegeri nelimitate, o puzderie de opțiuni, toate îngreunează sarcina creierului de a rămâne funcțional și concentrat.

Așadar, prima modalitate de prevenție este cunoașterea de sine. Cu cât știi mai clar ce îți dorești, care este drumul tău și ce coordonate ai în viață, cu atât îți va fi mai ușor să navighezi prin această „hartă” complexă. 

Tot aici la capitolul claritate, te poate sprijini stabilirea unor obiective concrete cu pași și acțiuni clare, despre care am vorbit în newsletter-ul de săptămâna trecută.

După ce îți este limpede ce vrei cu adevărat și nu te mai lași ademenit de alte „obiecte strălucitoare”, urmează disciplina.

• Disciplina

Disciplina este ca o promisiune pe care o faci către tine din viitor: să faci acum lucruri care poate nu îți sunt neapărat pe plac în prezent, dar care vor avea un impact major asupra omului care vei deveni. Însă, dacă te distrugi în proces, pentru cine mai faci aceste lucruri?

Hai să-ți dau un exemplu personal. În compoziție, obișnuiam să funcționez după sistemul deadline-urilor. Aveam un termen limită până la care trebuia să finalizez lucrarea și, de cele mai multe ori, așteptam până în ultimul moment. În ultimul ceas (fie câteva zile, o săptămână, fie o lună) începeam să scriu. Uneori lucram o săptămână întreagă fără pauză, până la epuizare. În urmă cu vreo cinci ani, am observat o recurență a unor probleme de sănătate care apăreau exact în perioadele de stres maxim, cauzate de apropierea termenului limită.

În schimb, lucrările pe care le-am scris organic, în fiecare zi câte puțin, în ritmul meu și fără presiune, nu doar că nu mi-au afectat sănătatea, dar au avut și o calitate net superioară, cel puțin din perspectiva mea.

Așadar, disciplina înseamnă înainte de toate, să știi când să te oprești.

• Pauzele

Următoarea modalitate de prevenție se leagă de celebra zicală de care, odinioară, toată lumea făcea haz, dar care astăzi devine din ce în ce mai adevărată: „Pauzele lungi și dese, cheia marilor succese.”

Pe vremuri, era o glumă pe seama celor care nu fac nimic, dar reinterpretat în prezent, mesajul capătă o altă înțelegere: efortul fără pauze nu are un randament ridicat.

Dacă ne uităm la natură, la ciclurile anotimpurilor, la ritmul somnului, la alternanța dintre acțiune și repaus, toate ne arată același lucru: pauzele sunt parte integrantă din procesul de evoluție. Ele pot lua forma micropauzelor în timpul studiului, a pauzelor de la sfârșitul zilei, săptămânii sau chiar a unui an întreg.

• Bucuria

Bucuria și plăcerea de a face ceea ce iubești sunt antidotul perfect împotriva burnout-ului. Nu poți ajunge la epuizare când iubești cu adevărat ceea ce faci. Iar această iubire vine din acceptarea deplină a propriei persoane, din renunțarea la nevoia de perfecțiune, din îmbrățișarea procesului, din împlinirea adusă de prezent, din eliminarea comparațiilor inutile, din recunoștință și autenticitate.

Îți dau un alt exemplu. Pentru mine, e nenegociabil să treacă o zi fără C.S.C., adică compus, scris, citit. Dacă trece o zi fără cel puțin una dintre aceste activități, simt că ziua a trecut fără rost. Cititul este zilnic, dar compusul și scrisul alternează, în funcție de prioritate. Nu îmi aduc niciun beneficiu material sau extern și totuși, simt că trebuie să le scot din mine pe această cale, fără să aștept o recompensă. Mă împlinesc și le fac cu bucurie. 

Urmând aceste modalități de prevenire, nu doar că vei evita epuizarea, ci îți vei crește considerabil productivitatea și ritmul evoluției.

În încheiere, am o provocare pentru tine: alege una dintre modalitățile de prevenire a epuizării prezentate mai sus (cunoașterea de sine, disciplina, integrarea pauzelor sau bucuria procesului) și testeaz-o timp de o săptămână. Observă dacă, pe parcurs, s-a schimbat ceva în modul în care te simți sau în rezultatul obținut.

Așa cum am spus, pentru mine, cel mai mare factor de stres este deadline-ul. Pentru tine care este? Aștept cu nerăbdare răspunsul tău în comentarii.

Te las cu un citat inspirațional dintr-o carte pe care chiar zilele trecute am recomandat-o și care se potrivește ca o mănușă subiectului de astăzi:

„Pe calea fericirii noastre vom găsi învățătura pentru care am ales să trăim această viață.”
Richard Bach, Iluzii

Duminică inspirantă,

Aurelian