Dragă cititorule,

Bine te-am regăsit la o nouă experiență ClassicalMindset.

Așa cum am promis în newsletter-ul anterior, astăzi vreau să deschid un subiect mai filosofic, care ne împinge către introspecție și ne ridică multe întrebări. Nu pot să epuizez această temă într-un singur articol, așa că voi mai reveni asupra ei pe parcursul călătoriei noastre.

Gândurile de mai jos sunt doar rodul reflecției mele personale. Nu trebuie să fii de acord cu ele. E doar o perspectivă de moment, care poate evolua odată cu trecerea timpului.

Revoluțiile umanității și impactul AI

Istoria recentă ne-a adus mai multe revoluții: industrială, tehnologică, digitală (internetul) și, cea mai recentă, revoluția informațională și AI.
Nu vreau să intru în detalii tehnice – le poți găsi în surse mai avizate. În schimb, vreau să discut despre ceea ce ne preocupă pe noi: impactul AI asupra artei.

Există astăzi instrumente capabile să scrie poezie, proză, să creeze imagini sau chiar muzică. Cum reușesc? Accesând o bază de date imensă, analizând fulgerător ceea ce există deja digitalizat și generând conținut pe baza cerințelor noastre. Cu alte cuvinte, dacă ești analog, nu intri în spectrul lui de analiză.

Originalitate sau influență?

Prima reacție poate fi: Unde-i originalitatea dacă AI-ul face un „maglavais” din tot ceea ce știe? Însă eu aș răspunde cu o altă întrebare: Oare nu facem și noi, oamenii, la fel?

M-am întrebat de multe ori cum se face că muzici scrise în trecut, în țări diferite, de compozitori care nu aveau cum să interacționeze, au o asemănare izbitoare. Adevărul este că suntem mai conectați la nivel subconștient decât credem, iar procesul creației este, în esență, un amestec de experiențe trăite, conștient sau inconștient.

De exemplu: cu cât citești mai multă literatură, cu atât e mai probabil să poți scrie și tu o carte. Pentru că și tu faci același „maglavais” – trecut, experiențe, antrenarea abilității, doar că într-un mod profund personal.

AI-ul generează deja conținut artistic la un nivel impresionant. Și este doar la început. În anii următori, va evolua enorm.

De ce să mai facem noi artă?

Și atunci, întrebarea vine în mod firesc: Ce rost mai are să facem noi artă dacă AI-ul o va face mai bine?

Pentru mine, răspunsul e simplu: pentru proces.

Arta este, înainte de toate, o formă de cunoaștere de sine. 

Din nevoia de apartenență, de a fi iubiți și acceptați, ajungem de multe ori în viața noastră să facem compromisuri și să ne îndepărtăm de cine suntem cu adevărat. Arta ne readuce acasă. Ne reconectează la noi înșine.

Evident, există și alte căi prin care putem face asta, dar acum vorbim despre artă.

Așadar, de ce să mai facem artă? 

Pentru că nu căutăm perfecțiunea, ci transformarea. Creșterea. Evoluția.

Un exemplu din rolul de clarinetist

Am observat că, uneori, chiar și atunci când ne aflăm în interiorul vocației noastre, căutăm să evităm lucrurile care nu ne plac. Dar tocmai în ceea ce ne provoacă stau cele mai mari salturi de creștere, pentru că acolo se află de fapt limitele tale. Făcând ceea ce nu-ți place îți extinzi și depășești acele limite. 

Cred că fiecare dintre noi știe care îi sunt punctele slabe. Eu, de exemplu, mi-am dat seama că virtuozitatea degetelor nu era punctul meu forte. Mi-ar fi fost comod să cânt doar piese lente și melodii frumoase dar am ales să studiez intens game și studii tehnice.

Colegii de la Conservator chiar îmi spuneau:
„Mai lasă gamele alea, cântă și tu o piesă!” :))

Și culmea? Făcând zi de zi ceea ce nu-mi plăcea… a ajuns să-mi placă.

Lecții de la călugări și din Star Trek 

În Gândește ca un călugăr, Jay Shetty povestește cum, în perioada sa de noviciat, i se părea inutil să facă curățenie în mănăstire. Mentorul său i-a explicat că orice sarcină, oricât de banală, poate deveni o practică spirituală dacă e făcută cu atenție și recunoștință.

În final, a înțeles că munca fizică nu era o corvoadă, ci o oportunitate de creștere.

Acum, hai să facem un salt către viitor. Știi deja că sunt un împătimit al universului Star Trek. În seria: The Next Generation, – cea cu Picard – androidul Data vrea să cânte vioara întâi într-un cvartet, la o serată muzicală organizată pe nava Enterprise.

Colegii îl întreabă:
„Te-ai pregătit?”
Iar el răspunde:
„Da. Mi-am downloadat din baza de date a navei mai multe variante de interpretare, sunet și tehnici violonistice. Pot să cânt ca Oistrakh, Menuhin sau Stern. Care dintre variante o preferați?” :)) 

Tehnic, poate face orice. Dar lipsește ceva esențial: procesul. Transformarea. Cum a ajuns acolo… 

Concluzie

Sunt fascinat de tehnologie.  Însă, dacă lăsăm arta exclusiv pe mâna AI-ului, riscăm să pierdem tocmai esența ei: puterea de a ne transforma ca oameni.

Ca să fiu și mai clar, aș putea cere unui AI să-mi scrie o carte. Și poate că ar face-o mai bine decât mine, dar ce aș câștiga eu din asta? Sigur, recunosc, inteligența artificială poate fi un aliat extraordinar în multe aspecte ale vieții noastre, dar să o lăsăm să creeze artă în locul nostru…

Perfecțiunea e seducătoare și ne poate determina să căutăm scurtături neașteptate; în același timp, progresul real vine din căutare, nu din rezultat.

Închei cu un citat din Octavian Paler, din Eul detestabil:
“Arta, s-a zis, este cel mai scurt drum de la un om la altul. Probabil, tot ea este și cel mai scurt drum de la om la el însuși.”

Tu cum crezi că inteligența artificială va influența viitorul artei?

Aștept gândurile tale în comentarii pe blog sau cu un răspuns la acest email.

O duminică inspirată să… AI 🙂

Aurelian