ClassicalMindset

fuel your artistry, elevate your mind

Cum să învățăm eficient (partea a II-a)

Dragă cititorule,

Bine te-am regăsit la o nouă experiență ClassicalMindset!

Ca de fiecare dată, îți mulțumesc că alegi să-ți petreci acest timp în compania gândurilor mele și vreau ca ideile pe care le aștern în aceste articole să-ți fie de folos în drumul către dezvoltarea ta artistică.

Astăzi vom aborda latura psihologico-emoțională a învățării. Dacă nu ai apucat să citești prima parte, o găsești aici.

Și să nu te aștepți să epuizăm subiectul prea curând – despre învățare mai avem multe de povestit 🙂

Teleportare emoțională

Dacă mă cunoști cât de cât știi că sunt fascinat de universul Star Trek. Întotdeauna m-am simțit bine printre… stele :)) Poate din dorința de a descoperi ce se află „dincolo”, m-am regăsit mereu în poveștile acestui serial.

Când te gândești la Star Trek, probabil că primul lucru care-ți vine în minte este teleportarea – acel vis al omenirii de a călători instant dintr-un loc în altul.

Dar oare nu facem noi asta deja?

Sigur, nu fizic ci prin intermediul anumitor ancore emoționale: mirosul de mâncare din copilărie, parfumul cuiva drag, o melodie, o persoană, un moment de fericire intensă, o traumă, toate astea au puterea să te teleporteze instant în momentul în care le-ai experimentat. 

De ce? Pentru că cea mai puternică formă de memorizare o reprezintă experiențele emoționale.

Amintiri din școală

Acum, am să te rog să te întorci puțin în trecut să te gândești câteva clipe la cum te pregăteai pentru o teză, sau cum era pe vremea noastră „lucrare de control” :)) sau chiar pentru examenele și mai importante, cum ar fi bacalaureatul. 

Nu știu cum a fost pentru tine exact dar pot să-ți descriu cum învățam eu (de cele mai multe ori): lângă o ceașcă de ceai, trântit în pat, „toceam” fără nici un chef, cu mintea în altă parte decât la ceea ce aveam de făcut. Făceam pauze dese și căutam de lucru prin casă, doar ca să evit să „învăț” iar. 

În schimb, în timpul examenului, eram foc: adrenalina și concentrarea erau la cote maxime. Uneori, mintea se conecta la ceea ce studiasem; alteori, informația părea blocată.

De ce? Pentru că starea emoțională din timpul învățării nu era aliniată cu cea din timpul examenului. Nu aveam un „pod” emoțional care să mă ajute să accesez ceea ce învățasem.

Contextul muzical

Același lucru se întâmplă și în muzică.

De multe ori studiem într-o stare relaxată, complet diferită de cea din timpul concertului. Rezultatul? În timpul reprezentației, corpul și mintea întâmpină dificultăți în a accesa informațiile acumulate.

Realizarea acestei conexiuni între studiu și concert a fost o adevărată revelație pentru mine ca instrumentist.

Cum aplicăm asta?

Vestea bună este că mintea noastră nu face distincția între imaginar și realitate. Putem recrea starea de concert chiar și în timpul studiului, cu ajutorul imaginației.

Gândește-te doar la acel moment în care ești pe scenă. Întregul organism operează la capacitate maximă. Ești concentrat doar pe ceea ce e nevoie să faci, nu mai există nimic în jurul tău, ești doar tu și muzica. Dacă ai reuși să accesezi starea asta atunci când studiezi, crede-mă că rezultatele tale din timpul concertului vor fi considerabil îmbunătățite. 

Uite spre exemplu cum facem noi la clasă:

„Suntem în sala 59, joi seara de la ora 19. E întuneric afară iar lumina galbenă luminează scena. Sala e plină de colegii voștri, de profesori și de personalități importante din lumea muzicală mondială. E multă agitație și efervescență. Auzim asta din ropotele de aplauze care ne întâmpină în timp ce urcăm pe scenă. Inima bubuie, mâinile sunt reci și transpirate, respirația din ce în ce mai scurtă și mai rapidă…” 

Ce am făcut aici? Am recreat starea de concert folosind simțurile. Aceste detalii te „teleportează” în atmosfera unui spectacol, chiar dacă, de fapt, te afli doar într-o repetiție.

Cum depășim disconfortul?

Starea de concert aduce adesea disconfort. E mai comod să rămâi în zona de „normalitate” din timpul studiului, dar expunerea graduală te poate ajuta să depășești această barieră.

  • Dacă funcționezi bine sub presiune, imaginează-ți că în sală se află personalități importante pe care le admiri.
  • Dacă stresul te copleșește, imaginează-ți un public prietenos, format din oameni care te sprijină.
  • Sau, dacă ai simțul umorului, imaginează-ți că aceste personalități sunt într-o situație comică :))) Pentru mine, funcționează de fiecare dată!

Testează și spune-mi cum ți-a fost!

Aplică metodele descrise și spune-mi dacă te-au sprijinit în vreun fel. 

Dacă ai alte subiecte care te preocupă, care ar putea să te susțină în devenirea ta ca artist, scrie-mi un reply la acest mail sau lasă un comentariu pe blog.

Duminică frumoasă,


Aurelian

2 responses to “Cum să învățăm eficient (partea a II-a)”

  1. delightfullydelightful05416f0cf5 Avatar
    delightfullydelightful05416f0cf5

    Bună! Ambele articole sunt minunate. Ai un dar extraordinar de a scrie, de parcă vorbești cu inima omului. La mai multe! Îți mulțumesc 🙂

    Cu recunoștință, Nicoleta Radu

    Liked by 1 person

    1. Salut Nicoleta,

      Și eu îți mulțumesc pentru apreciere și recunoștință.

      Nu fac decât să dăruiesc mai departe ceea ce am primit și eu la rându-mi.

      Cu drag,

      Aurelian

      Like

Leave a reply to classicalmindset Cancel reply