Dragă cititorule,

Din nou, alături de tine, la o nouă experiență ClassicalMindset.

În zilele noastre trăim un fenomen cu care nu ne-am mai confruntat de-a lungul istoriei.

Dacă acum o sută de ani simpla abilitate de a citi și a scrie era suficientă pentru a-ți croi o viață bună, astăzi nu mai este. Pentru o existență împlinită și prosperă în secolul XXI, e nevoie să te echipezi cu o multitudine de abilități.

Iar acestea se împart în două categorii: cele necesare ție și cele de care are nevoie societatea de la tine. 

În prima categorie intră cele mai multe.

Astăzi trebuie să știi de toate.

Să știi să te reglezi emoțional, adică să fii propriul tău psiholog atunci când ai nevoie, să fii un bun comunicator, să știi să vorbești (în public) și să scrii, să știi să (te) vinzi, să cunoști limbi străine, să ai măcar cunoștințe de bază în domeniul tehnologic, să fii educat financiar, să cunoști noțiuni de nutriție, să știi ce exerciții să faci pentru menținerea sănătății fizice… iar lista poate continua.

În cea de-a doua categorie intră abilitățile de care are nevoie societatea de la tine, care uneori pot coincide cu cele din prima. Cu cât ai mai multe abilități prin care poți rezolva problemele oamenilor, cu atât vei avea o viață mai prosperă.

În fine, ai prins ideea.

Dacă numărul de abilități de care avem nevoie a crescut semnificativ, timpul nostru a rămas aceeași resursă limitată. Asta înseamnă că viteza cu care învățăm o abilitate trebuie să crească exponențial. Prin urmare, cea mai importantă abilitate dintre toate, un fel de meta-abilitate, este astăzi capacitatea de a învăța rapid o abilitate nouă, indiferent care ar fi aceasta.

E mai clar ca oricând în istorie că doar învățarea continuă poate aduce lumină în jungla în care ne trăim viața. Așadar, câștigătorii de mâine vor fi cei care nu doar că nu se vor opri din a se educa, ci vor reuși să se dezvolte într-un ritm tot mai rapid.

Iar întrebarea: cum fac asta? apare exact la momentul potrivit 🙂

Una dintre metodele de învățare rapidă, veche de când lumea, este modelarea.
Și poate te întrebi: ce înseamnă, de fapt, această modelare?
Pe scurt, exact concluzia celebrei zicale: „meseria se fură!”

Modelarea presupune existența unui… model (ai ghicit 🙂 adică o persoană care are deja abilitatea de care ai tu nevoie).

Și are două componente:

• una psihologică: ce mindset a dezvoltat modelul meu pentru a asimila acea abilitate?
  
• una comportamentală: care sunt pașii pe care i-a făcut pentru a ajunge acolo?

Nu te îngrijora, nu e nimic S.F. Am folosit modelarea încă de când eram mici. Am copiat comportamentele pe care le-am observat la persoanele din jur, în special la părinții noștri, așa că „o avem în sânge”, ca să zic așa.

Și, dacă ne rezumăm la dimensiunea artei, apare din nou o întrebare care vine natural: dar asta nu ne transformă în copiatori, niște epigoni? Nu, atâta timp cât o facem conștient și știm exact ce alegem să modelăm.

Rămâi alături de mine, pentru că mai am multe lucruri interesante de împărtășit!

Acest newsletter, care e cam lung datorită introducerii de care am avut nevoie pentru a integra mai bine ceea ce am să-ți spun mai departe, face parte dintr-o serie lungă în care voi extrage elemente de strategie care i-au condus pe marii artiști către desăvârșirea lor. 

Acum că am înțeles de ce învățarea rapidă este atât de importantă, să vedem un exemplu concret de cum poate fi aplicată modelarea.

Voi începe cu modelul care m-a inspirat cel mai mult: Vincent van Gogh.

Există foarte puțini oameni pe lumea asta care să nu fi auzit de numele lui sau să nu fie familiarizați cu picturile sale. Și nu este deloc întâmplător. Vincent van Gogh (1853–1890) a fost un pictor olandez, unul dintre cei mai influenți artiști ai secolului XIX, deși în timpul vieții a rămas aproape necunoscut. S-a născut în Olanda, într-o familie de pastori protestanți, și a încercat mai multe drumuri în viață (predicator, librar, misionar) înainte de a se dedica picturii la vârsta de 27 de ani. 

Pentru mine, cel mai fascinant aspect al vieții sale profesionale rămâne faptul că, în doar 10 ani, Van Gogh a pictat peste 2.000 de tablouri și, deși fratele său Theo era practic director la o galerie de artă, nu a avut niciodată o expoziție proprie. Mă trec fiorii la gândul acesta.

Hai să vedem cum a reușit performanța asta și ce merită să luăm din modelul său.

Psihologic:

• Determinare stoică: Odată ce a avut revelația drumului său, nimic altceva nu l-a mai interesat. A devenit obsedat de pictură.
  
• O continuă căutare: Curiozitatea l-a împins să nu se oprească odată ce a deschis robinetul creației.
  
• Perseverență: Orice s-ar fi întâmplat, era acolo, în fața pânzei.
  
• Autenticitate: Nu i-a păsat de opiniile celorlalți care îi sugerau să se încadreze într-un anumit stil; a rămas credincios propriei viziuni.
  
• Obsesia pentru proces, nu pentru rezultat: Chiar dacă mediul exterior nu-l recunoștea și nu a avut expoziții, continua să picteze pentru bucuria procesului în sine. 

Acest punct îmi este o adevărata mantră atunci când mă încearcă tristețea lipsei de rezultate. Tăria acestui om, care a rezistat în condiții mult mai dificile decât cele de astăzi, mă inspiră foarte mult.

Comportamental:

• Obiceiul pictatului: Van Gogh ne arată că nu există inspirație divină; creația este o muncă de căutare permanentă.
  
• Izolarea de stimuli externi: În timpul creației, atenția lui era concentrată ore în șir pe un singur lucru, fără distrageri.
  
• Nu a căutat confortul: Se trezea de dimineață, lua uneltele și picta peisaje în natură, nu din confortul atelierului. Se întorcea acasă abia seara.

Și acum vine acea întrebare care o să doară: oare câți dintre noi suntem dispuși la un asemenea efort?

Acestea sunt lucruri foarte bune de modelat, însă fără discernământ putem prelua și aspecte care nu ne sunt benefice. De exemplu, mitul că alcoolul sau anumite substanțe sunt parte integrantă a creativității unui artist este complet fals. Mozart nu a scris peste 600 de opusuri datorită viciilor, ci datorită disciplinei.

Revenind, hai să vedem ce să nu modelăm de la Van Gogh:

• Lipsa vindecării emoționale: Un trecut plin de răni l-a dus la instabilitate psihică, spitalizări și, în final, sinucidere.
  
• Lipsa echilibrului între viața personală și profesională: S-a izolat complet, acceptând ajutor doar de la fratele său.
  
• Lipsa alternanței efort-pauză: În cele din urmă, l-a condus către colaps fizic și psihic.
  
• Incapacitatea de adaptare: În zilele noastre, un artist trebuie să se promoveze, să interacționeze cu publicul și să aibă grijă de propria carieră pentru că nimeni altcineva nu o va face în locul său. 

Din păcate nu mai este suficient să te concentrezi doar pe creație; e nevoie să convingi publicul că munca ta merită atenția sa. Suntem deja foarte mulți artiști în lume, iar atenția oamenilor este limitată, așa că nu ne mai putem permite luxul de a „fi descoperiți de timp”. Este nevoie și de efortul antreprenorial prin care poți influența percepția publicului asupra artei pe care o consumă.

Știu că newsletterul de azi a fost mai lung, însă sper că a meritat și că ai reținut câteva idei din procesul de modelare a marelui Vincent van Gogh.

Îți reamintesc că rapiditatea învățării depinde foarte mult de acest proces: să știi cum și ce să iei de la modelele din viața ta pentru a-ți accelera evoluția.

Tu ai modele pe care le urmezi acum în diferite aspecte ale vieții tale? Sunt curios să aflu răspunsul tău în comentarii.

Închei cu un citat aproximativ (nu mai știu exact cuvintele) din cartea pe care ți-o recomand cu toată inima, Bucuria vieții de Irving Stone, despre Van Gogh:

„Nu pot să desenez un chip uman dacă nu știu ce se întâmplă în mintea și inima omului. Eu nu pictez corpul ci sufletul omului din fața mea.”

Duminică frumoasă,

Aurelian