Dragă cititorule,

Mă bucur să te regăsesc la o nouă experiență ClassicalMindset.

Inima îmi bate puternic, precum o tobă tribală care face o incantație pentru aducerea ploii. În stomac simt furnicături mărunte și intense, de parcă mii de ace îmi împung abdomenul cu vârful lor ascuțit și tăios. Tremur, iar palmele îmi sunt umede de la transpirația vâscoasă care face ca degetele să-mi alunece pe instrument. Nu pot să gândesc, să-mi adun mintea. Sunt într-o stare pe care nu am cum să o pun în cuvinte. Știu doar un singur lucru: că vreau să plec de acolo, să scap cât mai repede de paralizia pe care corpul meu o simte până în măduva oaselor. Dar nu mai am cale de întoarcere. Trebuie să fac pașii către scenă. Și, odată ajuns acolo, sunetul aplauzelor îmi înfundă urechile, iar o senzație de amețeală mă cuprinde puternic, ca și când aș fi pe o barcă și aș vedea valurile cum se sparg cu putere de țărmul protejat de dig.

Respirația mi se oprește în gât, iar simplul gând că trebuie să încep să cânt mă paralizează și face ca inima să bubuie, de parcă ar vrea să-mi părăsească pieptul…

Dacă și tu te-ai regăsit în descrierea stării de dinainte de concert pe care am schițat-o mai sus, mă bucur. Înseamnă că nu sunt singur. 🙂 Pentru că, deși poate să pară copleșitor, toate aceste senzații sunt oarecum naturale.

Și totuși, oamenii cred că ceea ce facem noi artiștii e simplu ca „bună ziua”…

Nici nu îți poți închipui câte momente ca acestea am trăit în cei 34 de ani de scenă… Dintre care mai bine de jumătate i-am petrecut în beznă, în singurătate, în rușine, în vinovăția că poate sunt „greșit”, că doar mie mi se întâmplă.

A trecut mult timp până am început să învăț, singur, din experiență și practică, cum să atenuez efectul pe care emoțiile îl au asupra mea pe scenă.

Și uite-mă aici, în fața ta, cu inima deschisă și pieptul plin de vulnerabilitate, vorbindu-ți sincer despre drumul pe care l-am parcurs alături de aceste senzații pe care, la început, nu le-am înțeles dar cu care am reușit, în timp, să leg o prietenie strânsă.

După ce m-am speriat de ele, după ce m-am plâns că nu pot face nimic împotriva lor, după ce am căutat soluții să le înfrâng (în cărți, în mentori, în terapie) și după ce m-am războit cu ele vreme îndelungată, am înțeles într-un final, că ele nu sunt dușmanul meu.

Am lăsat armele jos și le-am luat la dans, ne-am împrietenit și le-am transformat în cea mai puternică sursă de energie pe care o am acum, atunci când ajung pe scenă.

E inconfortabil?

Este și întotdeauna va fi.
Însă, așa cum am spus, nu mai privesc aceste trăiri ca pe niște obstacole, ci ca pe însăși calea către o performanță autentică pe scena de concert.

Din păcate, nu pot face minuni într-un singur newsletter. Pentru a ajunge la un echilibru emoțional decent și pentru a-ți dezvolta inteligența emoțională e nevoie de multă trudă, introspecție, educație și curaj, curajul acela de a ieși din confort și de a te întâlni cu tine, sincer.

Ceea ce pot să fac deocamdată, prin acest articol, este să-ți ofer într-o formă esențializată, o înțelegere de bază: ce sunt emoțiile, cum se formează și câteva modalități prin care să începi tratativele de pace cu ele.

Pentru că este o temă recurentă, prezentă în toate cercurile de muzicieni în care am activat, mă gândesc, pe viitor, să scriu un ebook sau să realizez o serie mai amplă de videouri în care să explic în profunzime și să ofer soluții practice pentru transformarea emoțiilor din inamic în aliat.

Mai mult decât atât, în podcast voi invita artiști și psihologi care ne vor ajuta să înțelegem fenomenul din perspective multiple, dincolo de cea personală pe care o împărtășesc eu aici.

Îmi pare rău că m-am lungit… o să fie un articol mai amplu, dar hei, e vacanță. Avem timp de citit. 🙂

Hai să ne întoarcem.

Ce sunt emoțiile?

Emoțiile sunt reacții psihologice (la nivel cognitiv) și fiziologice (la nivelul corpului), declanșate de perspectiva pe care o atribuim evenimentelor și gândurilor noastre.

Care sunt emoțiile?

Cel mai des întâlnit truism pe care îl rostim înainte de un concert este acesta: „am emoții!”
Nu spun că este greșit dar cu siguranță este incomplet.

Primul pas către dezvoltarea inteligenței emoționale este observarea și identificarea emoțiilor pe care le simțim. Așadar, în loc să spui „am emoții”, adică să le bagi pe toate în aceeași oală, te încurajez să etichetezi cât mai exact ceea ce trăiești.

De obicei, înainte de un concert, experimentăm pe rând sau simultan frica, anxietatea și, uneori, entuziasmul.

Ca să fie mai clar, iată o schiță simplificată a modului în care putem denumi și recunoaște emoțiile.

Există 7 emoții de bază, din care derivă celelalte stări și nuanțe emoționale:

• Fericire / Bucurie – acceptare, recunoștință, încredere, liniște, creativitate, iubire, optimism, inspirație
  
• Uimire / Surpriză – exaltare, consternare, nerăbdare, entuziasm
  
• Dispreț / Răutate – plictis, stres, indiferență
  
• Teamă / Frică – anxietate, senzație de expunere, slăbiciune, respingere, nesiguranță
  
• Mânie / Furie – agresivitate, umilință, frustrare, abandon, gelozie
  
• Dezgust – dezamăgire, jenă, judecată
  
• Tristețe – vinovăție, depresie, vulnerabilitate, disperare, rană, inferioritate, fragilitate, rușine

Există mai multe etape prin care apare o emoție:

1. Percepția
   În prima etapă, simțurile noastre (auzul, văzul, atingerea etc.) culeg informații din mediul exterior. Aici devii conștient de situația prin care treci, în cazul nostru, apropierea momentului în care trebuie să urci pe scenă.
   
2. Interpretarea
   Dacă prima etapă ține de exterior, în a doua intră în scenă interiorul. Mintea își începe activitatea. Și ce crezi că face mintea? Preia informația de la simțuri și o transformă într-o reprezentare mentală. Mai simplu spus: apare un gând.

Gândul poate lua forma unei imagini sau a unui dialog interior. Adică, practic, începi să-ți imaginezi scenarii posibile despre cum va decurge concertul sau pur și simplu începi să vorbești cu tine.

Și, hai să fim sinceri… de cele mai multe ori nu-ți spui chiar lucruri de bine. :))

3. Activarea emoției
   Și totuși, emoția nu a apărut încă!
   Abia în această etapă se naște emoția, ca reacție la semnificația pe care tu o dai situației respective. Cu alte cuvinte, miza pe care o atribui concertului va influența direct starea ta emoțională.
   
4. Reacția
   Aici apar reacțiile tale, în funcție de emoția pe care ți-ai dat voie să o simți.
   Dacă simți entuziasm, arzi de nerăbdare să urci pe scenă.
   Dacă, în schimb, te-ai lăsat cuprins de frică… ghici ce se întâmplă?
   Exact: vrei să fugi mâncând pământul!

Câteva recomandări care te pot ajuta să-ți ușurezi povara emoțională înainte de concert:

• Observă și recunoaște ce emoție simți înainte de a urca pe scenă. E extrem de important să știi ce simți înainte să poți schimba emoția (da, poți face asta, dar… într-un alt episod) 🙂
  
• Redu miza (semnificația) pe care o atribui evenimentului. E doar un concert, o etapă în procesul tău de evoluție, nu este sfârșitul.
  
• Fă o listă cu ce se poate întâmpla rău în timpul concertului și găsește soluții pentru fiecare situație. Astfel îți liniștești mintea și te simți mai în control înainte să urci pe scenă.
  
• Mergi pe firul întrebării „De ce?”. De exemplu:
  
  • „De ce simt frică?”  „Pentru că o să greșesc.”
    
  • „Dar de ce îmi e frică să greșesc?”  „Pentru că, dacă o să greșesc, cei din sală o să mă judece.”
    
  • „Și ce se întâmplă dacă te judecă?”  „Atunci nu o să mă mai simt acceptat.”
    
  • „Și de ce îți dorești așa de mult să fii acceptat?” …

Și astfel te poți apropia cu pași mici de rădăcina acelei emoții pe care o simți.

• Pregătirea temeinică. Cu cât știi mai bine ce ai de făcut pe scenă, cu atât frica se va diminua considerabil.
  
• Ancorează-te în prezent. Seneca spunea că suferim mai mult în imaginație decât în realitate. Multe dintre emoțiile noastre sunt rodul imaginației, nu al realității efective. Gândește-te doar la ce simți înainte de concert: în acel moment nu se întâmplă nimic concret, nu ești încă în fața publicului, nu cânți și nu ești expus. Totuși, adesea trăim acele emoții mai intens înainte decât în timpul concertului. Înseamnă că anticipăm și trăim în avans momentul prin intermediul imaginației.
  
• Respiră. Este una dintre cele mai simple metode să-i spui creierului că totul e în ordine și că nu ți se va întâmpla nimic rău.
  
• Cultivă recunoștința pentru moment. Onorează unicitatea experienței. În loc să spui „Mi-e frică de moment”, spune-ți „Sunt curios și entuziasmat de ceea ce urmează.”
  
• Schimbă dialogul interior. În loc de „Nu sunt în stare”, „Nu pot să fac asta”, „Sunt un eșec”, „Voi cânta prost”, spune-ți cu blândețe: „Sunt capabil, am toate resursele necesare pentru un concert reușit”, „O să fie bine”, „Indiferent de rezultat, voi învăța din această experiență.”
  
• După ce ai ieșit de pe scenă, obișnuiește-te să te gândești mereu la lucrurile bune pe care le-ai realizat acolo.
  
• Antrenează constant starea de concert în timpul repetițiilor.

În concluzie, îți mulțumesc pentru răbdarea cu care ai citit până la capăt acest articol și sper că ți-a adus mai multă claritate în înțelegerea emoțiilor pe care le simțim înainte și în timpul concertului. Și, dacă vrei să te deschizi, poți să-mi împărtășești din experiențele tale. E un subiect care mă pasionează cu adevărat și vreau să cunosc cât mai multe perspective. 

Îți reamintesc că, cu cât paleta emoțiilor care ne umplu viața este mai variată, cu atât viața noastră devine mai bogată și mai împlinită.

Și dacă ar fi să rămâi cu un singur lucru din acest newsletter, să fie acesta: emoțiile vor un singur lucru. Să fie trăite! Indiferent dacă îți place sau nu.

Duminică frumoasă,
Aurelian