Dragă cititorule,
Mă bucur să te regăsesc la o nouă experiență ClassicalMindset.
Vacanța de vară e un moment ideal pentru odihnă, refacere și pentru a ne reîncărca bateriile, înainte de a continua parcursul dezvoltării personale și profesionale.
Pentru mine, vacanța de vară a fost mereu, fie în anii de școală, fie în perioada studenției, mai mult decât o simplă pauză. Era un timp prețios de introspecție, de căutare interioară, de lecturi consistente și de studiu intens. Recunosc, cele mai semnificative salturi în evoluția mea ca muzician s-au petrecut tocmai în timpul vacanțelor. În acele luni, puteam să mă dedic studiului în propriul meu ritm, fără întreruperi, fără să fiu distras de anturaj, fără presiunea programului zilnic, departe de agitația cursurilor și de solicitările sociale.
Așadar, cum am intrat deja în vacanța de vară, m-am gândit să le ofer elevilor, studenților (și de ce nu, chiar și artiștilor consacrați) un scurt reminder cu recomandări care să ne ajute să facem studiul individual mai eficient și mai conștient.
Hai să începem!
- Scopul.
Cu cât știi mai clar ce vrei să obții din timpul dedicat studiului, cu atât rezultatele vor fi mai consistente. De obicei, când spun asta, unii dau ochii peste cap, dar o voi repeta de fiecare dată: ține un jurnal de studiu.
Ce înseamnă asta, concret? În fiecare duminică, ia-ți câteva minute ca să trasezi un plan general pentru săptămâna care urmează. Stabilește obiective clare, care să te ghideze în studiul tău.
Pe lângă exercițiile zilnice pe termen lung (pentru sunet, articulație, respirație, etc.), setează-ți și obiective punctuale: să rezolv un pasaj dificil sau să memorez prima parte dintr-un concert. Când știi ce urmărești, munca devine mai concentrată și mai eficientă.
- Pauzele constructive.
Studiul intens, fără pauze, duce inevitabil la epuizare. Pauzele nu sunt un moft, ele joacă un rol esențial în procesul de asimilare a ceea ce ai lucrat.
Cu cât le ignori mai mult, cu atât crește riscul să te trezești într-un punct în care ajungi să respingi sau chiar să urăști ceea ce faci. Iar muzica merită mai mult decât atât. Așadar, învață să-ți acorzi momente de respiro care îți pot revitaliza mintea și corpul.
- Rezistența la greșeală.
Cu cât îți dai voie să greșești mai des, cu atât începi să-ți cunoști mai bine limitele. Greșelile comise într-un spațiu sigur, în timpul studiului sau, din când în când, chiar și pe scenă, sunt cel mai bun barometru al progresului tău.
Dacă înveți să extragi lecții valoroase din fiecare greșeală, atunci evoluția ta nu doar că va continua, dar va deveni din ce în ce mai rapidă și mai abruptă.
- Soluții.
O gândire orientată spre soluții te ajută să ieși mai rapid din blocajele inerente studiului.
E important să identifici problema, desigur, dar nu să rămâi blocat în ea. Direcționează-ți energia spre cum poți să o rezolvi. Când mintea e antrenată să caute variante, devine un aliat de încredere în procesul tău de învățare și dezvoltare.
- Focus.
Concentrează-te pe îmbunătățirea punctelor slabe.
Paradoxal, tocmai ele sunt cele care îți vor propulsa performanța mai mult decât îmbunătățirea aspectelor care deja funcționează bine.
Dacă, de exemplu, ai o viteză bună a degetelor, dar sunetul tău nu este suficient de bine dezvoltat, lucrul obsesiv pe tehnică și viteză nu te va duce prea departe. Concentrează-te acolo unde e mai greu, acolo se află adevărata creștere.
- Fără telefon.
Pauzele sunt esențiale pentru progres, însă modul în care le petreci face toată diferența.
Dacă le folosești pentru mesaje, scroll și notificări, riști mai mult să pierzi concentrarea decât să te refaci. Mintea se dispersează în prea multe direcții și nu mai reușește să se adune pentru ceea ce contează cu adevărat.
Am mai spus-o și o voi repeta ori de câte ori e nevoie: ține-ți telefonul departe în timpul studiului.
- Fără comparații.
Indiferent dacă le faci în cercul apropiat (școală, facultate, oraș, țară) sau te raportezi la figuri legendare din trecut ori la vedetele consacrate ale prezentului, comparațiile nu aduc nimic constructiv.
Fiecare dintre noi are un drum propriu și o misiune distinctă de îndeplinit. În acest context, comparațiile devin inutile. Adevărata competiție este cu propriile tale limite, nu cu ale altcuiva.
Și mai mult decât atât: dacă aceste comparații te fac să te simți superior, poate e momentul să-ți reevaluezi scopul pentru care faci artă. Arta nu ne îndeamnă spre vanitate, ci dimpotrivă, spre smerenie, profunzime și autenticitate.
- Creativitate.
Transformă cele mai plictisitoare exerciții în părți dintr-o poveste, într-un joc care te provoacă. Scoate din vocabularul tău cuvântul „trebuie” și înlocuiește-l cu „vreau” sau „pot”.
Reinterpretează fiecare exercițiu banal, făcându-l să devină cât mai atractiv și relevant pentru tine. Așa vei descoperi o energie nouă în studiul zilnic și vei reuși să rămâi motivat chiar și atunci când rutina devine grea.
- Studiază mereu onorându-te pe tine, cel din viitor.
Oricât de dificil ar părea momentul prezent, „tu” cel din viitor te vei felicita pentru efortul depus acum. De fiecare dată când simt că motivația mă părăsește, îmi îndrept privirea către viitor, către momentul concertului, examenului sau concursului.
Dacă vreau să trăiesc atunci încredere, siguranță, emoții productive, înseamnă că acum este momentul să depun efortul necesar.
Și când ajung acolo, îmi întorc recunoscător privirea către Aurelian cel care a muncit din greu pentru ca eu să pot simți toate acestea înainte de momentul concertului.
- Rezolvă detaliile dar nu uita de privirea de ansamblu.
E important să acorzi atenție fiecărui detaliu, însă nu pierde din vedere că scopul final este scena și performanța ta în fața publicului, nu doar ceea ce faci în intimitatea studiului.
De fiecare dată când faci un „șnur” fă-l să fie 100% ancorat în emoțiile concertului. O să-mi mulțumești mai târziu pentru această recomandare!
Și un bonus pentru final
Nu încheia niciodată o sesiune de studiu fără o reflecție sinceră:
Ce am făcut bine?
Ce pot îmbunătăți?
Ce am făcut astăzi pentru a mă apropia mai mult de muzicianul care vreau să devin?
Walt Disney vorbea despre trei etape esențiale în procesul creației:
- Creativitatea – visarea artistului, locul unde arta prinde viață în imaginație.
- Rațiunea – punerea în practică a ceea ce ai visat, concretizarea viziunii.
- Critica – ieșirea din rolul de artist și intrarea în cel de mentor, prin autoevaluare sinceră a rezultatului.
Din toate acestea, cred că cel mai mult ne lipsește (și aici mă includ și pe mine) ultima etapă. Uneori este dureros să te privești în oglindă și să judeci cu claritate ce a mers bine și ce mai trebuie îmbunătățit. Dar tocmai această sinceritate critică este cea care poate propulsa evoluția ta la un nivel mult mai înalt.
Îmi doresc ca aceste scurte recomandări să-ți fie un far care să-ți lumineze drumul spre un studiu cât mai productiv.
Dacă ai întrebări sau nelămuriri, sunt aici pentru tine.
Îți doresc o duminică plăcută,
Aurelian

Leave a comment