Dragă cititorule,

Mă bucur să fiu din nou alături de tine la o nouă experiență ClassicalMindset!

Am trecut printr-o perioadă extrem de aglomerată, care m-a ținut departe de scris, și pot spune că mi-a lipsit tare mult. Totuși, această pauză m-a convins și mai mult de nevoia profundă de a contribui, cu toate resursele pe care le am la cultivarea unei mentalități sănătoase atât în sfera societății, cât și în cea a performanței artistice. Pentru că, încet-încet, aș vrea să începem să ne schimbăm lentilele prin care privim performanța: să nu mai fie despre sacrificiu și renunțare, ci despre echilibru și împlinire. Dar despre asta, într-un alt articol.

Astăzi vin cu un subiect care aduce adesea controverse: cum compunem muzică?

De multe ori avem impresia că actul creației aparține doar unor „aleși”, unor oameni care au primit un dar special, venit fie printr-o intervenție divină, fie dintr-un noroc misterios sau dintr-un talent înnăscut.

Ei bine, exact acest mit vreau să-l demontez.

Voi deschide ușile laboratorului meu interior și îți voi arăta, pas cu pas, cum ia naștere o compoziție muzicală. Îți voi povesti concret cum am creat ultima mea lucrare: Virtuosity Game.

Așadar, pune-ți centura de siguranță și hai să pornim împreună într-o mică aventură a creației.

Pasul 1: Alegerea subiectului

Nu compun niciodată muzică „absolută”, detașată de orice poveste sau altă formă de expresie artistică. De aceea alegerea tematicii este esențială pentru mine, ea îmi oferă direcția, este busola care îmi ghidează drumul.

Uneori subiectul vine ca o revelație, o epifanie. Îmi dau seama că „acesta este” cu o claritate aproape tăioasă. Alteori, procesul durează.

De exemplu, pentru Virtuosity Game, am avut nevoie de o scânteie iar aceasta a venit abia după ce am terminat de citit cartea Alinei Skylark, Player: LunaDeFoc și merele de aur. Povestea celor șapte tineri care intră într-un joc imersiv mi-a aprins imaginația. Atunci mi-a fost clar: piesa va fi ca un joc pe calculator, cu niveluri multiple, fiecare cu propria provocare.

Pasul 2: Planul arhitectural

Odată ce am stabilit ideea centrală, am început să construiesc „arhitectura” piesei: am ales forma clasică de temă și variațiuni.

M-am gândit ca în temă fiecare instrumentist, adică fiecare „jucător”, ar urma să aibă un moment propriu de exprimare. Apoi am stabilit, pe rând, subiectul fiecărei variațiuni: un joc de lego, o cursă cu obstacole, o poveste de dragoste, un labirint al minții, un dans de discotecă.

În paralel, vizualizam cum s-ar desfășura muzica, ca o aventură prin diferite stări și lumi.

Pasul 3: Planul administrativ

Mi-am alocat cinci săptămâni pentru a compune piesa, cu un deadline clar (pe care, recunosc, l-am depășit, dar nu asta contează.)

Important este că, zi de zi, am lucrat. Chiar și zece minute, scriind chiar și două măsuri. Ritmicitatea asta zilnică mi-a dat constanță și m-a menținut conectat emoțional la proiect. Mi-a oferit o resursă inepuizabilă de a înainta.

Pasul 4: Emoția ca busolă

Înainte de a scrie, m-am întrebat: Ce emoție vreau să transmit? Care este mesajul piesei?

Odată stabilite aceste fundamente, m-am aplecat asupra temei. Tema principală a fost cel mai greu de construit pentru că de ea depinde întreaga dezvoltare ulterioară a lucrării. Am lucrat-o cu grijă, urmărind să extrag din ea materialul pentru toate variațiunile.

Primele variațiuni au venit firesc, dar ultima… s-a lăsat mult timp așteptată. Parcă stătea ascunsă într-un colț de minte, nu puteam să o vizualizez. De aceea am și depășit termenul limită.

Pasul 5: Rutina zilnică și intrarea în stare

Totul începe cu agenda zilnică unde îmi stabilesc intervalul de lucru. Din experiență am descoperit că „ora mea de aur” se află între 12 și 18.

În intervalul stabilit pentru compus mă asigur că nu am nici-o distragere: telefon sau notificări, și că am tot ceea ce îmi trebuie pentru a compune. Mă conectez cu momentul de creație fie prin câteva respirații, fie prin vizualizarea subiectului, fie prin a cânta fragmente la pian. 

Așa mă desprind de exterior și intru în starea de creație, adică „trezesc” starea de curiozitate, de descoperire.

Conectarea la starea muzicii este foarte importantă pentru că ea îmi călăuzește pașii către ceea ce vreau să scriu. Apoi emoția pe care vreau să o transmit îmi dă direcția muzicii pe care urmează să o scriu. Cumva emoția devine firul roșu al armoniilor, al liniilor melodice, al formei.

Pasul 6: Transfigurarea și „traducerea”

De cele mai multe ori trăiesc în imaginație fragmente de muzică cu o intensitate extrem de puternică. Ele se desfășoară în timp real și le trăiesc nu doar la nivel cognitiv ci și în corp și în spirit. Sunt momente în care trăiesc complet chiar și toată piesa de la un capăt la celălalt iar când se termină, mă simt epuizat, însă e o epuizare plină de sens.

Apoi vine partea dificilă: transcrierea a ceea ce am trăit în imaginație.

Mi-aș dori să existe un dispozitiv care să „scrie” automat ce aud în interior, dar… nu există, încă :))  Așa că o fac eu manual, doar că în acel moment intervin filtrele minții. 

Apar „demonii”: comparația, teama de mediocritate, vocea lumii, îndoiala, inutilitatea, lipsa de încredere în forțele proprii, care toate, la un loc, încetinesc procesul, îl încețoșează.

Pasul 7: Tăcerea demonilor și întoarcerea la sens

Ce mă ajută să merg mai departe?

Reducerea mizei și întoarcerea la „de ce”-ul meu. Înțelegerea faptului că fiecare lucrare pe care o scriu e un nou gest de curaj, o nouă mască dată la o parte din drumul către descoperirea sinelui meu autentic. Iar nevoia de a dărui se transformă într-o oglindire a propriei redescoperiri în sufletul celor care ascultă.

Pe scurt, iată pașii mei:

1. Aleg un subiect cu sens.
   
2. Creez un plan concret.
   
3. Găsesc combustibil în claritatea mesajului.
   
4. Mă dedic procesului cu regularitate și vulnerabilitate.
   

Bineînțeles că meșteșugul creației se rafinează în timp, în ani de zile de compus la foc continuu. E o abilitate care necesită antrenament. Aici am prezentat doar într-o privire de ansamblu, pașii care costruiesc procesul meu de creație.

Este un proces pe care l-am construit în timp, prin testare și reflecție. Încă mai lucrez la eficientizare, la a face lucrurile din ce în ce mai simple. 

Cât despre intrarea în starea de creație sunt multe de spus, dar va fi subiectul unui articol viitor deoarece necesită o abordare separată.

Cum ți se pare acest proces?

E tangibil? Realizabil? Îl vezi aplicabil și în alte domenii?

Dacă ai întrebări, sunt aici pentru tine.

Îți mulțumesc că ești parte din această călătorie nebună, dar atât de frumoasă, către o viață trăită cu sens și către desăvârșirea ta artistică.

Duminică inspirată,

Aurelian