Dragă cititorule,

Mă bucur să fim din nou împreună la o nouă experiență ClassicalMindset.

Nu știu cum e pentru tine, dar mie luna ianuarie îmi aduce mereu un început mai lent. Mă simt ruginit și parcă îmi lipsește inspirația să acționez. Totuși, chiar și în aceste circumstanțe, am scris un articol pe care cred că merită să-l parcurgi cu răbdare și atenție.

După ce am primit multe mesaje legate de subiectul articolului precedent – pe care poți să-l citești aici – m-am gândit să continui ideea „de ce-ului” personal, explorând mai departe legătura dintre motivație și perseverență.

Despre motivație

Din punctul meu de vedere motivația reprezintă forța sau energia care te determină să acționezi pentru realizarea unui scop. 

Există mai multe tipuri de combustibil care alimentează motorul motivației:

1. Motivația extrinsecă
2. Motivație intrinsecă

Când vorbim despre motivația extrinsecă mă gândesc la cei doi poli care ne guvernează adesea viețile, și anume căutarea plăcerii și evitarea durerii. Orientarea acestui tip de motivație este către rezultat. 

Atunci când mergi către plăcere, ești motivat să acționezi având viziunea clară a beneficiului ce rezidă din acțiunile tale. De exemplu: studiez pentru că vreau să câștig premiul I la olimpiadă, sau să cânt concertul de Mozart cu orchestra. În felul acesta anticip laurii și implicit plăcerea pe care o resimt atingând acel rezultat, iar asta poate să mă motiveze să merg să studiez în fiecare zi.

O altă fațetă a motivației care vine din exterior este fuga de durere. Aici acțiunile mele sunt mânate de evitare a unor situații neplăcute. Îmi amintesc de vremurile din liceu, când vorbeam despre „a mă face de râs pe scenă” – fie că era vorba despre greșeli evidente, fie, rușinea supremă, să mă opresc din cântat. Teama de astfel de momente poate să te motiveze să iei drumul studiului în fiecare zi.

Pe de altă parte, motivația intrinsecă are un alt tip de combustibil: progresul. Aceasta apare atunci când ești orientat către procesul în sine, nu doar către rezultat. Atunci când merg să studiez de dragul studiului și pentru că îmi place să fac asta. Când mă bucur că astăzi am cântat mai bine decât ieri, că pasajul cu care m-am luptat zile la rând în sfârșit a ieșit, când simt o îmbunătățire considerabilă a sunetului. 

Acesta este genul de motivație sănătoasă pe care eu o încurajez și în rândul studenților mei. 

Acum, poate îmi vei spune că, într-un mediu competitiv, cum este muzica, contează mai mult rezultatul decât procesul. 

Hai să-ți dau un exemplu. 

Când eram în clasa a XI-a, am ajuns la liceul din Cluj. Aici mi-am continuat obiceiul pe care îl dobândisem la Brăila, acelea de a studia ca un nebun. Aveam și o motivație extrinsecă, fuga de durere. Profesorul meu de atunci, domnul László m-a amenințat că, dacă nu vede un progres în următoarele luni, mă trimite înapoi la Brăila. Și astfel m-am concentrat mult pe progres, pe a crește și a deveni un instrumentist mai bun. Până la olimpiadă, în primăvară, eram complet detașat de rezultat – știam cât de mult muncisem. Totuși, am câștigat premiul I. Bucuria a fost autentică, dar venise firesc, ca urmare a procesului.

Iată un alt exemplu: mă bucur sincer când primesc aprecieri și când mesajele din acest newsletter reușesc să aducă schimbări în interiorul celor care le citesc, dar pentru mine, adevărata satisfacție vine din procesul de scriere și introspecție.

Ce vreau să spun este că da, într-adevăr, avem nevoie de ambele tipuri de motivație pentru că, într-un final, ele se alimentează reciproc. Totuși, cred că balanța ar trebui să fie 80% intrinsecă și 20% extrinsecă.

Atunci când te bazezi doar pe motivația externă, pierzi răbdarea necesară procesului. Ai vrea ca rezultatul să îl obții acum, pe loc, fără să-ți asumi faptul că el este, așa cum îi spune și numele, un rezultat al unui proces care necesită efort. Chiar dacă societatea și viața noastră de zi cu zi pun accent pe rezultate, adevărata valoare constă, de fapt, în transformarea pe care o experimentezi pe parcursul acestui proces. 

Despre perseverență

Din punctul meu de vedere perseverența este acea capacitate de a continua eforturile în ciuda adversităților întâlnite în calea atingerii obiectivului propus. 

Aici lucrurile sunt mult mai simple. 

Oricât de puternic ar fi „de ce”-ul tău sau oricât de inspirat ai fi de motivație, fără perseverență nu vei ajunge departe. Perseverența este ceea ce transformă o activitate obișnuită într-un act de performanță.

Uneori, privim cu admirație, alteori cu invidie, diverse culturi din întreaga lume și nu înțelegem cum unii reușesc să dezvolte școli performante, iar alții nu. Nu este vorba despre talent, informație sau poate mediul în care trăim, ci despre disciplina de a fi perseverent. Aceasta face diferența dintre hobby și performanță.

Dacă aș fi studiat doar atunci când aveam chef, cu siguranță nu aș fi ajuns unde sunt acum. Este disciplina de a repeta același proces, zi de zi, care duce la excelență.

De-a lungul anilor, am trecut prin diverse etape. De la disciplina riguroasă, de tip „armată”, cu un program strict și planificat, care impunea perseverență și dedicare, până la perioada de artist rebel, cu un program haotic și cu deviza „YOLO” (You Only Live Once), însă cred cu tărie că cele mai remarcabile progrese profesionale le-am înregistrat în perioadele de disciplină constantă și perseverență.

În încheiere, îți las cuvintele lui Cal Newport: „Marile minți creative gândesc ca artiștii, dar acționează precum contabilii.”

Tu ce părere ai? Crezi că triada „de ce – motivație – perseverență” reprezintă cheia desăvârșirii profesionale?

Aștept cu drag gândurile tale.

O duminică frumoasă,

Aurelian