Dragă cititorule,

Bine te-am regăsit la o nouă experiență ClassicalMindset.

Orice demers de autocunoaștere ne poartă adesea spre copilărie, acolo unde sălășluiesc rădăcinile multora dintre provocările noastre de azi. De aceea întoarcerea în sânul copilăriei poate avea efecte deosebit de vindecătoare.

Lecții din trecut

Mi-am petrecut copilăria într-un sat de lângă Brăila, în anii ’90, o perioadă care, privită înapoi, semăna mult cu viața interbelică. Principala preocupare a oamenilor era agricultura, iar ritmul vieții era dictat de muncile câmpului și de anotimpuri.

Deși părinții mei făceau parte din intelectualitatea societății, nici eu nu am scăpat de îndatoririle zilnice ale vieții de la țară. Copil fiind, am făcut cele mai diverse munci posibile: curățenie în grajd, săpat la câmp, tăiat lemne, chiar și moșit de oi. În acea viață simplă și oarecum sălbatică ne auto-suțineam din punct de vedere al mâncării. 

Nu aveam de ce să cumpărăm ceva, în afară de alimente de bază, pentru că totul produceam în curtea noastră. Însă asta a însemnat un efort deosebit din partea fiecărui membru al familiei.

Pe atunci, nu-mi convenea. Mi-aș fi dorit să mă joc mai mult sau să am mai mult timp pentru cunoaștere și educație, dar acum, privesc înapoi cu recunoștință. Munca aceea mi-a construit o reziliență extraordinară la efort și stres, iar perseverența pe care am clădit-o atunci a reprezentat fundația dezvoltării mele profesionale ulterioare.

Ciclurile naturii ne dictau viața. Cireșele le devoram în luna iunie, vișinele în iulie, strugurii toamna, iar salată și ridichi aveam doar primăvara. Nu aveam de unde să mâncăm caise în luna decembrie, doar din compoturi. 

Un moment aparte era în pragul de sărbătorilor de iarnă, tăierea porcului. Îmi amintesc diminețile în care ne astupam urechile, miloși, când porcul era sacrificat. Dar, după acel moment greu, întreaga familie participa la pregătirea mâncărurilor. Bunica avea obiceiul să ne urce pe gâtul porcului și să ne dea să mâncăm șoric din frunte, ca să fim primii la școală 🙂 

Deși niciodată nu mi-a plăcut în mod deosebit carnea de porc, altceva nu era pe masă de sărbători. Însă această abundență venea după săptămâni bune de post, pentru că bunica mea era extrem de religioasă și ținea cu sfințenie la sărbătorile și posturile de peste an.

Echilibrul vieții

Privind în urmă, îmi dau seama că viața se desfășoară în cicluri, fiecare cu momentul său. În copilărie, am învățat să trăiesc după ritmurile naturii, iar astăzi înțeleg cât de important este să integrezi pauzele în acest ritm.

Deși părinții și bunicii noștri munceau neîncetat, cu rare momente de odihnă, eu am învățat acum, la vârsta maturității, că pauzele sunt esențiale. O zi liberă, o scurtă călătorie sau câteva ore de relaxare pot aduce mai multă claritate și entuziasm decât efortul continuu.

În tinerețe aceste pauze le vedeam ca pe niște obstacole, însă acum s-au transformat în ochii mei. Sunt niște trepte care ne ajută să creștem. Ele ne permit să ne reîncărcăm, să redescoperim starea de curiozitate și entuziasm de care avem nevoie în orele de studiu.

Concluzie

Sărbătorile care ne bat la ușă ne oferă prilejul să aruncăm o privire în interior, să ne reîncărcăm sufletul și să ne pregătim pentru provocările unui nou an.

Poate că acesta este momentul ideal pentru a lăsa lucrurile să respire, pentru a te reconecta cu tine și pentru a trăi cu bucurie clipa prezentă.

Tu cum vei alege să onorezi pauzele în această perioadă? 

Îți aștept gândurile în comentarii.

Crăciun cu liniște în suflet,

Aurelian