Dragă cititorule,

Bine te-am regăsit la o nouă experiență ClassicalMindset!

Vreau să-ți mulțumesc din inimă pentru reacțiile primite după primul articol! 

Am primit atât comentarii pe blog cât și multe mesaje private, susținute de încurajări și mulțumiri pentru inițiativă. 

Și, pe această cale, și eu îți mulțumesc pentru atenție, interes și pentru timpul pe care alegi să îl petreci aici, cu mine. Mă onorează mult și îmi oferă combustibil pentru a scrie mai departe.

Astăzi începem un subiect amplu, așa că l-am împărțit în două părți. În acest articol, mă voi concentra pe dimensiunea teoretică și practică a învățării. În următorul, vom explora componenta psiho-emoțională.

Aud frecvent această frază de la studenți și elevi:
„Dacă aș avea mai multă încredere în mine… aș face X.”

Recunosc, am trăit și eu frustrarea asta. Ce am înțeles mai târziu, însă, este că încrederea nu vine înaintea acțiunii, ci după ce înfrunți frica.

Imaginează-ți un obstacol. Crezi că dacă ai avea încredere, l-ai putea depăși. Dar adevărul este că tocmai depășirea lui este ceea ce îți va aduce încrederea. Ce cauți, de fapt, nu este încrederea, ci eliberarea de frică.

Și cum am putea să diluăm frica și să creștem încrederea în capacitățile noastre dacă nu printr-o pregătire temeinică?

Pregătirea, studiul, învățatul, experimentarea sunt elemente esențiale în calea creșterii încrederii și în eliberarea blocajelor.

Dacă ești instrumentist, căci în special ție îți este adresat acest articol, te invit să te gândești: Cum procedezi când primești o partitură nouă? Care sunt pașii pe care îi urmezi?

Gândește-te câteva momente și revin-o înapoi la lectură după ce ți-ai răspuns la întrebare.

Gata?

Dacă ai avut un răspuns, excelent! Dacă nu, e în regulă, căci în următoarele rânduri îți voi explica cum procedez eu.

Este doar o variantă dintre multe altele care mie mi s-a părut cea mai eficientă. Cu cât ai mai multe opțiuni de unde poți să alegi contextual, ce se potrivește pentru tine și pentru momentul respectiv din viața ta, cu-atât mai bine. 

Întotdeauna am fost fascinat de faptul că noi, instrumentiștii, demarăm procesul de învățare în sens invers decât în alte arii ale muzicii.

Și poate că te întrebi la ce mă refer…

Uite. Spre exemplu, un dirijor ajunge în fața orchestrei la prima repetiție cu partitura deja învățată. E deja integrată mintal și pusă în gesturi. El nu se urcă la pupitru, începe să dirijeze și, pe parcursul repetiției începe să asimileze muzica…. Cum ar fi? :)) 

Un compozitor înainte de a scrie o notă pe hârtie își conturează imaginea sonoră înainte de a o aduce din imaginație în realitate.

Un scriitor își face un outline, un plan de carte înainte să pornească cu scrisul efectiv.

Chiar și acest newsletter pornește inițial de la o idee care prinde contur în interiorul meu, apoi construiesc o structură care este dezvoltată mai apoi în scurte fragmente de fraze, și doar la final, în baza acestui plan, las cuvintele să se dezlănțuie pe tastatură.

Oare noi, instrumentiștii, de ce nu facem asta?

Hai să-ți explic mai bine. 

Noi, instrumentiștii avem un mod unic de învățare: „importăm” muzica din exterior, prin studiu, până când devine parte din noi.

Prima dată citim cu instrumentul și studiem până când ajungem la nivelul în care muzica este integrată în interiorul nostru. La nivel mintal și în corp. Dar dacă am inversa acest proces?

Dacă am integra muzica mai întâi în interiorul nostru și abia apoi am pune-o în sunet?

Această idee mi-a transformat complet eficiența studiului.

Bine, ușor de spus dar cum putem să facem asta?

Uite o structură organizată a felului în care poți să înveți o partitură nouă:

1. Citește partitura vizual. Observă detaliile – tempo, măsură, alterații, și fragmentele care par dificile.

2. Solfegiază cu metronom. Începe într-un tempo mai lent decât cel scris, verbalizând notele. Dacă vocea nu te ajută sau textul e prea greu pentru înălțimi de sunete, fă asta doar verbalizând notele.

3. Repetă fragmentele dificile. Te oprești asupra momentelor în care te încurci în verbalizarea notelor și le repeți de la rar la repede (pentru că acolo unde se încurcă vocea, ghici ce o să se întâmple cu instrumentul? :)))

4. Adaugă intenții muzicale: Solfegiază partitura cu dinamicile și expresivitatea pe care le-ai aplica la instrument.

5. (Opțional) Memorizează: Dacă reușești să memorezi partitura la acest nivel, te asigur că nu o vei uita niciodată.

6. Corelează solfegiul cu instrumentul: Construiește conexiunea neurală dintre creier și manualitate, coordonând ce ai învățat prin solfegiu cu pozițiile de pe instrument.

7. Cântă cu instrumentul. Procesul este complet, acum ești pregătit să interpretezi.

Uite care sunt beneficiile:

• Claritate. Cunoști muzica înainte de a o cânta

• Fluență și lejeritate mai ales în pasajele dificile

• Siguranță și încredere. Poți să cânți ce ai învățat

• Memorizare mai bună.

• Eficiență în studiu. 

• O experiență artistică mai profundă. Odată ce muzica este deja în tine ești mult mai imersat în timpul actului artistic

Chiar dacă la început pare că presupune mai mult efort, metoda aceasta îți economisește timp pe termen lung. Nu mă crede pe cuvânt – testeaz-o!

Poți să începi cu pași mici. Alege un pasaj care în acest moment îți dă bătăi de cap și aplică pașii de mai sus. 

Sper ca această metodă să îți fie de folos. Mi-ar plăcea să aflu cum a funcționat pentru tine și ce alte metode folosești în studiul tău. Împărtășind, creștem împreună!

Duminică frumoasă,

Aurelian

P.S. Dacă nu ai citit încă primul articol, cel despre greșeală, îl găsești aici. Este o introducere excelentă pentru tema de astăzi!